Un individ de 22 de ani, originar din raionul Căușeni, a fost încătușat în plină stradă de către polițiștii sectorului Centru din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, pentru comiterea unui șir de escrocherii în urma căruia au avut de suferit cel puțin cinci persoane.
În urma cercetărilor efectuate și a declarațiilor făcute de către victime, individul ar fi însușit prin înșelăciune și abuz de încredere mijloace financiare sub pretextul perfectări actelor necesare și angajării în câmpul muncii peste hotarele țării. Până în prezent el ar fi încasat bani în sumă de peste 25000 de lei, iar victimelor nu le-ar fi prestat niciun serviciu.
Actualmente, individul este cercetat penal pentru escrocherie în stare de arest și riscă o pedeapsă cu amendă de la 17000 de lei la 27000 de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani. Direcția de Poliție a municipiului Chișinău îi solicită pe cetățenii care au fost înșelați de acest individ să se prezinte la sediul Inspectoratului de Poliție a sectorului Centru, din strada Bulgară 40, pentru a depune plângeri conform legii.
Autor: Angela Covalciuc