CHIȘINĂU, 11 sept - Sputnik. Primarul suspendat al Capitalei, liberalul Dorin Chirtoacă, anchetat în două dosare penale pentru corupere pasivă, trafic de influență și depășirea atribuțiilor de serviciu, a declarat astăzi, 11 septembrie, jurnaliștilor că a avut două posibilități de a părăsi țara pentru a se eschiva de la răspunderea penală.
Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sectorul Buiucani, au prelungit luni mandatul de arest la domiciliu pe numele lui Dorin Chirtoacă. Imediat după ședința instanței, Chirtoacă a făcut și unele declarații pentru presă în cadrul cărora s-a arătat indignat că se menține arestul la domiciliu și a vorbit despre posibila evadare a sa din Moldova.
”Dacă aveam de gând să părăsesc Republica Moldova, înotam Prutul de 100 de ori, sau alte modalități mai sunt”, a declarat Chirtoacă.
Acesta a mai spus că o a doua variantă de eschivare de la răspunderea penală era aceea ca să nu să se mai întoarcă din deplasarea din Belarus în luna mai, imediat după care a fost reținut de procurori.
”Dacă aveam de părăsit Republica Moldova nici nu mă întorceam din deplasarea în Belarus”, a spus liberalul.
Chirtoacă mai speră să rămână cu obrazul curat și spune că dreptatea este de partea sa.
”Demnitatea mea nu-mi permite să cobor la nivelul de fugar, pentru că nu am comis niciun fel de infracțiuni și am dreptatea de partea mea”, a conchis Chirtoacă.
Liberalul riscă ani grei de pușcărie dacă va fi găsit vinovat. Pentru infracțiunile care i se incriminează acesta riscă prin cumul până la 32 de ani de închisoare.