CHIȘINĂU, 5 sept — Sputnik. Într-un șir de țări europene, ultimele zile ale lunii august au fost marcate de intemperii fără precedent.
Astfel, locuitorii Italiei, Muntenegrului, Bosniei și Herțegovinei, Croației, Serbiei, României, Poloniei, Elveției și Sloveniei au fost torturați mai întâi de arșița cumplită. Aerul a fost încins aici de anticiclonul "Lucifer". Canicula a făcut și victime: zece persoane și-au pierdut viața.
Ulterior, alte 200 de persoane au avut de suferit, însă deja nu din cauza căldurii, ci a ploilor.
Potrivit pronosticurilor meteorologilor, vremea va fi determinată în zilele următoare de pătrunderea unor fronturi atmosferice și masele de aer rece din nord.
Dar iată ce a adus frontul atmosferic rece în unele țări europene zilele trecute: ninsori, ploi torențiale și tornade.
Italia, 4 septembrie 2017.
România, județul Mehedinți.
Austria, 29 august
Soci, Rusia, 29 august.
Ungaria, 29 august.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat din Moldova, în zilele de 5 și 6 septembrie vom avea parte de cer acoperit, sunt posibile precipitații. Temperaturile maxime prognozate vor oscila între 21 și 23 de grade.