CHIȘINĂU, 2 sept — Sputnik. Alexandru Tănase susține că deși mai mulți angajați ai Penitenciarelor nr.13 și 16 din Chișinău și angajați ai Poliției au fost suspendați din funcție pe durata anchetei în cazul decesului lui Andrei Brăguța, aceștia, de fapt, „n-au făcut altceva decât să pună în aplicare un ordin judiciar (mandat de arest)".
„Problema rezidă în aplicarea quasi-automată de către judecători, fără niciun discernământ a arestului preventiv. Plasarea în arest preventiv pentru 30 de zile pentru o cearta între un șofer și doi agenți de circulațiile, chiar dacă primul a recurs la acte de huliganism, este total nejustificată. Era posibil să fie plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar și omul era azi viu", susține Tănase.
El subliniază că „din moment ce se cunoștea că Andrei Brăguța avea probleme psihice, el cu atât mai mult nu trebuia plasat în arest preventiv. Chiar dacă este o boală psihică, tot boală rămâne a fi, prin urmare, judecătorul care a aplicat arestul preventiv era obligat să verifice acest detaliu".
„Decesul lui Andrei Brăguța ne indică odată în plus că avem o problemă de sistem. Din păcate, în ultimii ani s-a revenit la practica sovietică unde judecătorii nu fac altceva de cât să valideze solicitările procurorilor privind aplicarea măsurilor preventive. Care este eficiența controlului judiciar asupra aplicării arestului preventiv, din moment ce peste 95% din solicitările procurorilor sunt admise de către judecătorii de instrucție, iar peste 94% din recursurile avocaților asupra măsurilor preventive sunt respinse? Puse la un loc cu statistica condamnărilor, tabloul este de-a dreptul alarmant", conchide avocatul.
El a amintit la finalul mesajului său următoarele: Art. 5 § 1 al Convecției Europene spune clar: „1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranță. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, decât în cazurile următoare şi conform căilor legale: (…)" Potrivit practicii Curții Europene, arestarea preventivă trebuie să fie o măsură excepțională. Statistica moldovenească demonstrează că de fapt aceasta este regula.