CHIȘINĂU, 29 aug — Sputnik. În timp ce vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă, este încarcerat în propriul său apartament din cauza mandatului de arest la domiciliu, Mihai Ghimpu continuă să publice imagini din locurile pe care le vizitează și se odihnește, acestea fiind mai mult sau mai puțin exotice. Evident, cheltuind sume importante de bani.
Una dintre cele mai recente imagini pe care Ghimpu a făcut-o publică îl prezintă pe acesta ținând mâna pe mânerul de la portiera unui Bentley Bentayga ce costă circa 300 de mii de euro.
El nu a explicat dacă bijuteria pe patru roți este noua sa achiziție sau e mașina altuia, pe care a văzut-o întâmplător pe o stradă și nu s-a putut abține să facă o poză cu super-car-ul respectiv.
Mașinile lui Ghimpu au devenit de mai multe ori subiect de știre, inclusiv satirice. Acum câțiva ani politicianul chiar se lăudase că are un tanc. Însă atunci când și-a demonstrat public „tanc-ul", s-a dovedit că este vorba de o simplă jucărie de dimensiuni foarte mici. Astfel societatea a aflat că bătrânul lider liberalilor a dat în mintea copiilor.