CHIȘINĂU, 28 aug — Sputnik. În automobilul care s-a scufundat luni dimineața în lacul Comrat se aflau trei oameni. Doi dintre ei au reușit să se salveze, a anunțat Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.
"În această dimineață salvatorii au fost alertați pentru a interveni la extragerea unui mijloc de transport dintr-un bazinul acvatic din preajma orașului Comrat. Apelul la Serviciul 901 din zona de sud a țării a fot recepționat la ora 6.00 min. Din prima informație se cunoștea că un autovehicul de model „Audi" a ajuns în iazul din apropierea localității, după ce acesta a alunecat în apă", anunță Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.
Responsabilii din cadrul Serviciului au relatat cum minorul și-a pierdut viața.
"În mașină se afla o persoană matură și doi minori. Unul dintre minori a fost salvat de persoana aflată în autovehicul, iar un alt minor cu vârsta de 8 ani nu a reușit să supraviețuiască. La fața locului pentru extragerea mijlocului de transport au intervenit șase salvatori cu două unități de tehnică. Toate circumstanțele acestui caz urmează a fi elucidate de organele de drept", precizează Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.