CHIȘINĂU, 21 aug — Sputnik. Luni, magistrații de la Judecătoria Chișinău au examinat chestiunea prelungirii arestului la domiciliu aplicat lui Chiril Lucinschi și au admis demersul procurorului de a-i fi păstrată pentru încă 30 de zile fostului legislator această măsură preventivă.
Fostul deputat s-a prezentat la judecată și s-a remarcat prin noul său look — acesta poartă barbă, iar pilozitatea lui facială e destul de bine îngrijită. Probabil, schimbarea respectivă e una pe termen lung.
Chiril Lucinschi a fost reţinut pe 25 mai curent în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank. Procurorii susțin că acesta, fiind gestionarul și beneficiarul efectiv al companiilor Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency și urmărind să dobândească mijloace băneşti, a sustras prin fraudă din sistemul bancar, împreună cu persoane interpuse, și ar fi comis acte de spălare de bani.
Fostul deputat este cercetat şi pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii. Procurorii îl acuză că ar fi tăinuit calitatea sa de proprietar al societăţilor comerciale Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency.