CHIȘINĂU, 19 aug — Sputnik. Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu reprezentanții diasporei moldovenești din Federația Rusă cu care a discutat mai multe chestiuni care îi vizează pe moldovenii aflați în afara granițelor.
”Astăzi m-am întâlnit cu membrii diasporei noastre din Federația Rusă. Am discutat subiecte cu privire la situația internă și politica externă a Republicii Moldova precum și despre mersul înțelegerilor și a acordurilor asupra cărora am convenit în cadrul întrevederilor cu Vladimir Putin. Muncim în continuare pentru amnistia conform art 27 a Legii federale nr. 114 a Federației Ruse”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
Totodată, președintele Dodon a anunțat că în acest an vor avea loc vor fi organizate două mari întruniri cu moldovenii din diasporă, primul fiind programat pentru luna octombrie, la Moscova, iar celălalt, în luna noiembrie la Roma.
De asemenea, Igor Dodon a promis că va face tot ce îi stă în puteri pentru ca diaspora să fie reprezentată în viitorul Parlament.