CHIȘINĂU, 16 aug — Sputnik. Chestiunea impulsionării contactelor între instituțiile relevante din cele două state în vederea avansării cooperării în domeniul transportului auto, diplomației economice, culturii, turismului și afacerilor consulare a fost discutată la întâlnirea de marți a viceministrului afacerilor externe şi integrării europene, Lilian Darii, cu ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Hulusi Kiliç.
„În cadrul întrevederii, a fost efectuat un schimb de opinii cu privire la evoluția relaţiilor moldo-turce, inclusiv a dialogului politic bilateral şi a dimensiunii comercial-economice. În context, a fost subliniată necesitatea impulsionării contactelor între instituțiile relevante din cele două state în vederea avansării cooperării în domeniul transportului auto, diplomației economice, culturii, turismului și afacerilor consulare", a anunțat serviciul de presă al MAEIE.