CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Procuratura raionului Orhei investighează un caz de omor intenţionat, în care în calitate de învinuiţi figurează doi minori, ambii în vârstă de 17 ani. Aceștia sunt bănuiți că și-au omorât unchiul.
Tragedia s-a produs pe data de 2 august, în satul Vâprova, când minorii şi-au vizitat unchiul pentru a sărbători hramul localităţii. În urma unui conflict spontan iscat între aceştia, nepoţii i-au aplicat unchiului multiple lovituri, până l-au lăsat fără suflare.
Potrivit procurorilor, după ce și-au omorât ruda, nepoţii au plecat la discoteca din sat, unde au și fost reţinuţi.
La demersul procurorilor, minorii au fost arestaţi pentru 30 de zile. În cadrul acţiunilor de urmărire penală a fost dispusă expertiza medico-legală a victimei, precum şi cea psihiatrico-psihologică a învinuiţilor.
Un omor cu rezonanță în care au fost implicați, de asemenea, minori a fost înregistrat la finele anului trecut. Cristina Parhomenco, o minoră de 14 ani din Strășeni, a fost omorâtă cu cruzime în seara zilei de 25 noiembrie 2016 de alți patru minori. Asasinii aveau vârste de 13, 15, 16 și 17 ani.