CHIȘINĂU, 3 aug – Sputnik. Un accident de proporție s-a produs în această dimineață la una din liniile de alimentare cu energie electrică din zona Malina Mică din Chișinău.
Mii de locuitori din cartierele Centru și Botanica au rămas fără energie electrică. Din cauza lipsei de electricitate, aceștia au fost puși în dificultate chiar înainte de a ieși la serviciu. În multe blocuri din perimetrul care a fost avariat, livrarea apei potabile și alimentarea cu gaz natural au loc doar pe baza energiei electrice. Acum sute de chișinăuieni au rămas și fără electricitate, și fără apă, și fără gaz.
Reprezentanții de la Gas Natural Fenosa au declarat că la locul avariei lucrează o echipă de specialiști. Aceștia încearcă să înlăture cât mai curând posibil defecțiunea. Responsabilii instituției au comunicat că au la dispoziție 8 ore pentru a reconecta consumatorii la energia electrică.