Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Coșmarul unei amante şantajate de iubitul interlop de pe Facebook

© AFP 2024 / ANP / Jeroen JumeletProstitution
Prostitution - Sputnik Moldova
Abonare
Un interlop din Iaşi este cercetat de Parchet după ce ar fi lovit, şantajat şi ameninţat cu moartea, luni de zile, o tânără din oraş pe care a cunoscut-o pe Facebook.

CHIȘINĂU, 02 aug — Sputnik. O tânără de 22 de ani spune că a acceptat să se iubească cu un bărbat fără a şti că acesta este căsătorit, după ce l-a cunoscut pe facebook.

Aceasta a ajuns a fi bătută, umilită şi urmărită pas cu pas de acesta, fără să poată face nimic, spune ea.

„Cazul a ajuns la Brigada de Crimă Organizată, care efectuează cercetări în acest caz. Păţania cumplită a fetei aduce în discuţie un fenomen tot mai frecvent: relaţiile făcute pe reţelele sociale, cărora le pot cădea uşor în capcană tinerele fără experienţă”, scrie ziaruldeiasi.ro.

Florin V., specializat în comerţul cu maşini scumpe aduse din străinătate, este în mijlocul unui scandal imens și este cercetat de Poliţie după ce a fost reclamat de o tânără de 22 de ani, care îl acuză că a bătut-o, umilit-o şi şantajat-o.

„Potrivit celor relatate anchetatorilor de către Nina C., tânăra l-a cunoscut pe Claudiu Florin V. în noiembrie 2015, pe facebook, cei doi începând o relaţie. În ianuarie 2016, fata spune că a aflat că bărbatul este căsătorit, motiv pentru care i-ar fi vrut să rupă relaţia. În acel moment, spune tânăra, Florin V. ar fi reacţionat violent, lovind-o pe tânără şi ameninţând-o că îi va contacta părinţii şi le va spune că s-a iubit cu un bărbat căsătorit”, precizează sursa citată.

„Din acel moment viaţa mea a devenit un adevărat coşmar. V. a început să mă urmărească şi să îmi hărţuiască prietenii şi cunoştinţele, mi-a interzis să primesc vizite ori să ies din casă fără să am acceptul lui, mi-a impus prin ameninţarea cu acte de violenţă să îl însoţesc la Cluj ori de câte ori voia să cumpere vreo maşină pentru a o revinde, să mă controleze venind zilnic în faţa blocului în care locuiesc pentru a se asigura că sunt în casă, să îmi verifice telefonul, contul de Facebook şi e-mail", a arătat Nina C. într-o plângere aflată în lucru la Poliţie, obţinut de „Ziarul de Iaşi".

„Interlopul are calitatea de suspect"

În decembrie 2016, Nina C. spune că a plecat din oraş şi, pentru că nu i-a mai răspuns la telefon interlopului, acesta ar fi distribuit fotografii cu ea goală pe o pagina de facebook. Fata a sperat că, dacă o va contacta pe soţia lui Florin V., va scăpa. S-a întâlnit cu aceasta personal şi a restituit mai multe bunuri pe care le primise de la interlop, în timpul relaţiei: un telefon, o geantă, o brăţară Pandora, o eşarfă şi o pereche de ochelari de soare.

„Arăt faptul că, de mai bine de un an, trăiesc cu teama că V. Florin va intra peste mine în locuinţă, îmi este frică să ies singură în oraş pentru a nu risca să mă întâlnesc cu el, nu pot dormi fără somnifere şi am dese atacuri de panică. Am slăbit din cauza stresului provocat de acesta circa 25 de kilograme, mi-a scăzut randamentul şi puterea de concentrare", a mai precizat fata pentru poliție.

La data de 28.06.2017, procurorul a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul V. Florin Claudiu pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, ameninţare, şantaj, hărţuire, lovire şi alte violenţe, distrugere.

Fluxul de știri
0