CHIȘINĂU, 18 iul – Sputnik. Un bărbat din Iași, România, tată a nouă copii, a fost ucis de un roi de albine. Tragedia s-a întâmplat în timp ce bărbatul, împreună cu doi copii și fratele său, mergeau pe un drum de câmp.
La un moment dat, în timp ce se deplasau pe lângă un câmp de floarea soarelui, cele patru persoane au fost atacate de albine. Bărbatul de 48 de ani a fost trântit la pământ de roiul de albine. Fratele victimei a aruncat o pătură peste copii pentru a-i salva de înțepături.
Bărbatul de 48 de ani a înțeles că nu are scăpare și a strigat la fratele său să ia copiii și să fugă.
Rudele au solicitat ajutorul medicilor, însă, ajunși la fața locului aceștia au constatat decesul victimei. Potrivit medicilor de la Spitalul de Urgență Iași, victima avea în jur de 600 de înțepături de albine. Din cauza înțepăturilor de albine a murit și calul victimei.
Proprietarii prisăcii, care este amplasată în lanul de floarea soarelui, au declarat că vor suporta unele cheltuieli de înmormântare. Poliția locală a inițiat o anchetă pentru a stabili dacă prisăcarii au asigurat corespunzător zona pentru a evita producerea unor asemenea tragedii.