CHIŞINĂU, 15 iul — Sputnik. Aproximativ 200 de persoane aşteaptă zilnic la rând la Serviciul de Paşapoarte Galaţi pentru a-şi înnoi documentele, informează News.ro.
De asemenea, în ultimele luni a crescut numărul solicitărilor de eliberare a paşapoartelor, de la aproape 8.000 de cereri în primul trimestru la peste 10.000 în cel de-al doilea trimestru.
Cei care aşteaptă eliberarea pașapoartelor sunt, în general, persoane care muncesc în străinătate şi care în această perioadă vin să-şi petreacă acasă concediul.
"Am stat la coadă şi ieri; au intrat 163 de persoane, au muncit mult cei din interior, dar o parte de 30 şi ceva de persoane am rămas pe listă. De două zile stau la coadă", a afirmat o femeie.
Potrivit sefului Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Galaţi, Aurelian Păduraru, în ultima perioadă a crescut foarte mult numărul celor care vin să obţină paşapoarte noi.
Autorităţile se aşteptau ca numărul de solicitări pentru paşapoarte să crească în această perioadă, ca în fiecare an în lunile iulie și august fiind aglomerație.
Anul trecut relatam în luna august despre cozile de la Serviciul de Pașapoarte Iași.
La ghișeele de pașapoarte din Iași erau zilnic cozi infernale, mai ales în perioada verii, când cererile se dublează. Oamenii mărturiseau că vin, cu copiii după ei, cu noaptea în cap sau chiar de seara pentru a doua zi, pentru a se putea înscrie pe listă și pentru a prinde rând.