CHIȘINĂU, 14 iul — Sputnik. Într-o scrisoare deschisă către Negociatorul Șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, Comisarul pentru Copii din Marea Britanie, Anne Longfield, a susținut că UE trebuie să adopte "o abordare mai constructivă" a statutului de rezidență al copiilor minori născuți de cetățenii europeni rezidenți în Marea Britanie, scrie RT.
Potrivit cifrelor de care dispune Oficiul Național de Statistică (ONS), amploarea acestei probleme este semnificativă, deoarece există 588 de mii de resortisanți minori din UE care trăiesc în prezent în Marea Britanie, 260 000 dintre ei fiind născuți în Marea Britanie.
Totodată, există mii de copii britanici care trăiesc în UE, al căror drept de a rămâne în Europa este la fel de nesigur din cauza pozițiilor radicale adoptate de guvernul britanic și de liderii UE.
Principalul aspect este dacă drepturile de ședere ale copiilor ar trebui luate în considerare separat de chestiunea mai contencioasă a jurisdicției Curții Europene de Justiție, care ar asigura aplicarea acestor drepturi, dar va reduce suveranitatea guvernului britanic.
În scrisoarea sa, Longfield a spus că cele două probleme trebuie separate pentru a realiza progrese mai rapide în ceea ce privește drepturile copiilor și pentru a reduce la minimum efectele negative asupra minorilor.
"Dacă UE vrea cu adevărat să rezolve problema drepturilor de ședere ale resortisanților UE, trebuie să separe cele două chestiuni pentru a permite o negociere cu bună-credință, care să poată oferi certitudinii sutelor de mii de copii și familiilor lor care au fost uitați", a declarat Anne Longfield.
Comisarul însărcinat cu chestiunile privitoare la copii i-a cerut lui David Davies, ministrul Brexit al Marii Britanii, să clarifice poziția oficială a guvernului Theresa May în această chestiune.
În iunie, premierul britanic a făcut "o ofertă corectă și serioasă" liderilor UE, propunând cetățenilor europeni care au trăit în Marea Britanie de peste 5 ani să rămână permanent în țară.
Cu toate acestea, Longfield a susținut că mai multe detalii despre ofertă trebuie să fie făcute publice datorită implicațiilor grave pe care aceasta le poate avea asupra statutului copiilor britanici care trăiesc în Europa.