CHIȘINĂU, 13 iul — Sputnik. Polițiștii din Capitală solicită ajutorul cetățenilor pentru a identifica doi tineri care au jefuit două femei în timp ce se deplasau pe stradă.
Potrivit politiei, prima victima a hoților a fost o femeie în vârsta de 64 de ani. Aceștia i-au smuls lanțul de aur care ar valora 12 mii de lei. La scurt timp după acest incident, indivizii au atacat încă o femeie, în vârstă de 32 de ani, căreia i-au furat lanțul de aur în valoare de 10 mii de lei.
Atacatorii au fost surprinși de camerele de supraveghere. Victimele i-au recunoscut pe aceștia în imagini.
Cetățenii care i-au recunoscut pe tinerii care apar în imagini sunt rugați să sesizeze Poliția la numerele de telefon: 079 333 225/ 069 150 993.
Daca vor fi găsiți vinovați, ei riscă de la cinci la șapte ani de închisoare.