Este un copil adoptiv al Republicii Moldova, dar își iubește din toată inima a doua patrie-mamă și-i poartă respect.
"Am venit prima dată în Moldova în anul 2007, din curiozitate. Eram în România, la Bacău, și aveam două zile libere. M-am uitat pe hartă și am văzut Republica Moldova. Am fost foarte curios să cunosc această țară. Am ajuns cu mașina până la Chișinău. Eu întotdeauna credeam că aici e Rusia, că se vorbește în limba rusă. Mereu am fost curios să văd locuri noi. Călătoresc prin lume de la 13 ani" spune Massimo Sinceri.
Acesta afirmă că nu i-a fost greu să se obișnuiască în țara noastră, iar limba română a învățat-o repede. De ani buni predă ore de pian, compune muzică și pur și simplu se bucură de viață.
"Aici se câștigă mai puțin decât în Italia. Dar și cheltuielile sunt diferite. Eu lucrez aici, unde am cheltuieli mai mici și vând produsul meu, adică compozițiile muzicale, în Uniunea Europeană, astfel câștig mai mult" adaogă Massimo Sinceri.