Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Înfiorător: Drama trăită de un tânăr din Moldova după ce a aflat adevărul

© Sputnik / Игорь Зарембо / Accesați arhiva multimediaMaternitate
Maternitate - Sputnik Moldova
Abonare
Drama trăită de un tânăr din Călărași este cutremurătoare, iar revolta lui nu scade nici după șapte ani după ce adevărul a ieșit la iveală

CHIȘINĂU, 30 iun — Sputnik. Acum șapte ani, Tudor Bulmaga, din Călărași a aflat că a crescut într-o familie străină. El avea doar 16 ani când a aflat că a fost înlocuit la naștere.  De atunci viața lui a luat o altă întorsătură, informează e-sanatate.md.

Nici după atâta vreme, tânărul nu s-a împăcat cu nedreptatea și greșeala făcută de medicii din Călărași. Tudor a acționat în judecată spitalul din localitate în anul 2010. De asemenea și părinții lui au acționat și ei spitalul în judecată.

Andrei Cociug în studioul Sputnik Moldova - Sputnik Moldova
De ce sunt violenți copii. Cine îi învață să devină agresori

Tudor s-a născut la 21 aprilie 1992. Mama lui, Victoria Bulmaga, născuse copilul de 4 kilograme și 300 de grame, iar la externare în acte era indicată cifra de 3,250 grame şi cu câțiva centimetri mai mic. Ulterior, a fost descoperită o corectare efectuată de angajații spitalului și în documentul eliberat Măriei Spânu, cealaltă mama căreia i-a fost schimbat copilul, în care este indicată greutatea copilului cu o corecție, inițial fiind scris ”3,2 kg” apoi vizibil corectat în ”4,2 kg”.

Potrivit Procuraturii Călărași, înlocuirea copiilor ar fi avut loc din imprudența personalului medical. Astfel, Tudor era copilul biologic al familiei Bulmaga, iar celălalt băiat — Andrei, și el profund afectat de cele întâmplate, era copilul familiei Spânu.

În copilăria sa, Tudor a crescut lângă un tată violent care își bătea soția. Acesta o învinuia de infidelitate. Copilul nu-i semăna nici lui, nici rudelor. După moartea tatălui, Tudor a plecat în străinătate, fiind respins de rude.

Ulterior, el a fost sunat de adevărata lui familie — Bulmaga. Când aceștia i-au făcut pașaport copilului lor, Andrei, au descoperit că nu coincide grupa de sânge. Atunci au mers la spital pentru a afla mai multe informații, iar când au solicitat informații despre copii născuți în aceeași zi la maternitatea din Călărași, au aflat de Tudor.

Faptul schimbării copiilor a fost confirmat după ce au fost făcute mai multe seturi de teste, printre care și unul ADN, făcut la Londra.

Potrivit deciziei instanței de judecată, Spitalul Călărași a fost recunoscut responsabil pentru înlocuirea copiilor. Însă suma despăgubirilor a fost redusă esențial — dacă familia a cerut 300 de mii de lei, instanțele naționale au considerat că 50 de mii de lei este o sumă care ar constitui o satisfacție echitabilă.

Ultima hotărâre a CSJ a fost publicată recent, după ce un complet al înaltei Curți a respins apelul lui Tudor Bulmaga.

Tudor locuiește acum la Călărași alături de familia sa biologică, dar consideră că a fost nedreptățit și spune că a depus o plângere la CEDO. Cele două părți se află în așteptarea verdictului. Anterior medicii de la Spitalul din Călărași au negat orice posibilitate de substituție, apoi au dat vina pe părinți, precum că aceștia ar fi fost interesați în schimbarea copiilor.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

Fluxul de știri
0