CHIȘINĂU, 30 iun — Sputnik. Pentru legea căsătoriilor dintre persoanele de același sex au votat 393 de deputați germani, iar împotrivă au votat 226.
După votul din Bundestag, legea urmează să fie confirmată de Bundesrat.
Acest document le permite cuplurilor de același sex să-și înregistreze relațiile și să adopte copii.
Este de remarcat faptul că, înainte de vot, cancelarul german Angela Merkel a declarat că nu susține proiectul de lege.
„Referitor la chestiunea familiei, convingerea mea este că în articolul 6 al Legii Fundamentale (constituția Germaniei) este vorba despre căsătoria între bărbat și femeie. Și această convingere, în opinia mea, a condus la aceea că noi trebuie să acceptăm această chestiune ca pe „o decizie de conștiință", a spus Merkel.
Anterior Uniunea Creștin-democrată, care are 253 de mandate, în frunte cu cancelarul și aliatul acesteia, Uniunea Creștin-socială (56 de mandate), au anunțat că se opun adoptării acestui proiect de lege.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|