CHIȘINĂU, 21 iun — Sputnik. BNR consideră că efortul băncilor comerciale de a sprijini debitorii s-a manifestat, dar nu întotdeauna s-a dovedit eficient, potrivit Money.
Cele mai multe credite restructurate sunt neperformante, de 75% în ianuarie 2017, iar numărul şi volumul creditelor restructurate de cel puţin două ori sunt consistente, de 63%, respectiv 58% în ianuarie 2017.
Din cei 83.000 de debitori restructuraţi, 90% sunt persoane fizice. O parte dintre aceşti debitori au deschise proceduri de executare silită, respectiv 4.205 în decembrie 2016.
Astfel, volumul creditelor restructurate de bănci în cazul debitorilor cu dificultăţi la plată continuă să fie semnificativ, ajungând în ianuarie la circa 3,7 miliarde de euro.
În timp ce sistemul bancar românesc are indicatori prudenţiali de solvabilitate, profitabilitate şi structura bilanţului mai buni decât media europeană, calitatea activelor face notă discordantă din cauza ratei creditelor neperformante şi a ratei creditelor cu măsuri de restructurare. Acestea sunt mult peste nivelul mediu din UE.
Rata restructurărilor este în „banda roşie de semnal" a Autorităţii Bancare Europene (de 4%), atingând 6,5% în ianuarie 2017, iar trendul este ascendent.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|