CHIŞINĂU, 17 iun — Sputnik. În primul trimestru al anului în curs, veniturile disponibile ale populației au constituit în medie pe lună aproape 2135 de lei. În proporţie de aproximativ 40 la sută, aceste venituri au provenit din activitatea salariată.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, prestațiile sociale au contribuit în proporţie de aproximativ 24% la formarea veniturilor gospodăriilor.
Alte 14% le reprezintă veniturile obținute din activitățile pe cont propriu.
Ca şi până acum, transferurile băneşti din afara ţării rămân a fi o sursă importantă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 17,6% din total venituri. Însă populaţia rurală este dependentă într-o proporţie mai mare de transferurile din afara ţării, ponderea acestora în venituri fiind de 24,2% față de 12% în cazul populaţiei din mediul urban.
De altfel, locuitorii de la oraş au venituri considerabil mai mari decât cei de la ţară — în medie cu 895 de lei sau de 1,5 ori mai mari.
Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în primul trimestru din 2017 au constituit în medie pe o persoană 2091 de lei.
Tradiţional, cea mai mare parte a cheltuielilor este destinată necesarului de consum alimentar — 44,1% Pentru întreținerea locuinței o persoană a alocat în jur de 19% din cheltuielile totale de consum, iar pentru îmbrăcăminte și încălțăminte — 9,7%. Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru serviciile de sănătate — 6,3%, comunicații, dotarea locuinței — 3,8%, transport — 3,5%. Cheltuielile pentru învăţământ au constituit mai puţin de un procent
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|