CHIȘINĂU, 31 mai – Sputnik. Consulul Republicii Moldova în Federația Rusă a fost chemat, miercuri, la sediul Ministerului rus al Afacerilor Externe, unde i-a fost înaintată o notă prin care este anunțat că cinci diplomați moldoveni din cadrul Ambasadei țării noastre la Moscova trebuie să părăsească teritoriul Rusiei în termen de trei zile.
Potrivit Ministerului rus al Afacerilor Externe, acțiunea este ca o măsură de răspuns la decizia autorităților de la Chișinău de a expulza cinci diplomați ruși din cadrul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova.
Diplomația rusă nu anunță numele celor cinci diplomați moldoveni care au fost declarați persona non-grata pe teritoriul Federației Ruse.
”Partea rusă își exprimă speranța că autoritățile de la Chișinău au conștientizat caracterul contraproductiv al acțiunilor sale neprietenești în relațiile cu Federația Rusă și a deciziei sale distructive care contravine principiilor de parteneriat și respect reciproc”, menționează MAE rus într-un comunicat.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|