CHIȘINĂU, 24 mai — Sputnik. Dr. Michael Efler, membru al Comitetului Cetățenilor care a încercat să înregistreze Inițiativa Cetățenească Europeană, a declarat că refuzul Comisiei Europene de a înregistra inițiativa cetățenească STOP TTIP a fost unul arbitrar și politic.
"Ei nu erau dispuși să asculte vocile cetățenilor care se opuneau proiectelor lor neoliberale numite TTIP și CETA. Salutăm hotărârea de astăzi care onorează exact aceste voci. Astăzi este o zi bună pentru democrația europeană", a precizat Efler.
Imediat după refuzul Comisiei Europene, peste 500 de organizații ale societății civile au lansat 'Stop TTIP' sub forma unei campanii independente. Într-un singur an au fost colectate 3,3 milioane de semnături împotriva TTIP și CETA în întreaga Uniune Europeană, atingând cvorumele obligatorii ale țărilor din 23 de state membre (7 sunt necesare).
Potrivit lui Karl Bär, membru al comitetului director al campaniei, prejudiciul cauzat de respingerea Comisiei este foarte mare, astfel că "cei 3,3 milioane de cetățeni ai UE merită cel puțin o audiere în Parlamentul European".
Coaliția Stop TTIP România a îndeplinit cvorumul de țară necesar adunând 24.000 de semnături care s-au adăugat celor peste 3 milioane din întreaga Uniune Europeană. În total, 20 de țări din UE și-au îndeplinit cvorumul de țară.
Decizia Curții Europene de Justiție (CEJ) ridică îndoieli cu privire la rolul Comisiei Europene în înregistrarea inițiativelor cetățenești europene.
Michael Efler precizează că CETA a fost ratificată de Consiliul European și de către Parlamentul European, dar Comisia nu ar trebui să aibă posibilitatea de a opri atât de ușor inițiativele cetățenilor. Acesta apreciază că în cazul în care comisia refuză să înregistreze o ECI, Curtea Europeană de Justiție ar trebui să revizuiască această decizie într-un termen scurt.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|