CHIȘINĂU, 21 mai — Sputnik. La nunta surorii ducesei de Cambridge, considerată "nunta anului 2017" de tabloidele britanice, au fost prezenţi numeroşi membri din familia regală a Marii Britanii, dar şi starurile unor emisiuni TV de tip reality-show, informează New York Times.
De când a fost soră de mireasă la nunta regală a prinţului William şi Catherine Middleton, în aprilie 2011, unde manierele sale impecabile şi o rochie spectaculoasă au propulsat-o în atenţia presei internaţionale, viaţa privată şi perspectivele maritale ale Pippei Middleton, în vârstă de 33 de ani, nutriţionist şi colaborator al revistei Vanity Fair, au făcut subiectul unei fascinaţii intense în presa internaţională.
Milionarul James Matthews, în vârstă de 41 de ani, managerul unui fond de investiţii, este un bărbat extrem de discret, în contradicţie flagrantă cu fratele lui mai tânăr, Spencer Matthews. James Matthews este directorul executiv al fondului de investiţii Eden Rock Capital Management Group din Londra, denumit după proprietatea de lux pe care părinţii lui o deţin în Marea Caraibilor. Tatăl lui, David Matthews, originar din Yorkshire, şi-a început cariera lucrând ca pilot de curse, însă a devenit foarte repede multimilionar cu ajutorul unor contracte avantajoase din domeniul concesiunilor auto şi al afacerilor imobiliare.
Mama ginerului este Jane Parker, o artistă născută în Zimbabwe care a lucrat în trecut ca recepţionistă la sediul central al casei de modă Christian Dior.
James Matthews a studiat la şcoala Uppingham, însă nu a mers la facultate, preferând iniţial să calce pe urmele tatălui său. Și-a început cariera din domeniul finanţelor lucrând ca broker la Bursa din Londra, înainte de a înfiinţa fondul de investiţii Eden Rock în anul 2001.
În afara activităţilor profesionale, James Matthews este pasionat şi de schi, la fel ca Pippa Middleton, de tenis şi de ciclism. James Matthews deţine o reşedinţă impresionantă în Chelsea şi un avion privat.
Cei doi se cunosc de multă vreme. Prima dată s-au împrietenit când familia Middleton a petrecut o vacanţă în proprietatea Eden Rock din Marea Caraibilor, în urmă cu peste 10 ani. Pippa şi James au avut o relaţie de scurtă durată în 2012, înainte ca ea să înceapă o relaţie de trei ani cu un alt finanţist, brokerul Nico Jackson.
Pippa Middleton a mai avut relaţii şi cu moştenitorul unui imperiu bancar, J.J. Jardine Paterson, şi cu fostul jucător de crichet, Alex Loudon.
În 2015, James Matthews a revenit în viaţa Pippei Middleton, iar în iunie 2016, la mai puţin de un an după ce şi-au reluat relaţia, cei doi au anunţat că s-au logodit. Inelul de logodnă al miresei este cu un dimant octogonal uriaş de trei carate, cumpărat de la bijutierul londonez Robinson Pelham, ce are o valoare estimată la 200.000 de lire sterline.
Căsătoria va fi organizată la St. Mark, o biserică din secolul al XII-lea, aflată la aproximativ 10 kilometri de satul Bucklebury. Aici mireasa şi-a petrecut copilăria alături de sora ei mai mare, Catherine, şi de fratele lor mai mic, James.
După ceremonia religioasă, mirii şi cei aproximativ 150 de invitaţi se vor deplasa spre reşedinţa pe care familia Middleton o deţine în Bucklebury. Conacul, cumpărat în 2012 și construit în stil architectural Georgian, are în jurul său o grădină de 7 hectare.
Mireasa a ales o rochie creată de Sarah Burton de la casa Alexander McQueen.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|