CHIȘINĂU, 18 mai — Sputnik. Polițiștii din sectorul Râșcani al Capitalei au reținut trei minori originari din raioanele Ialoveni și Anenii Noi. Aceștia sunt bănuiţi de comiterea unor jafuri în serie în urma cărora au avut de suferit cel puţin trei femei.
Potrivit Poliției, minorii urmăreau victimă până în ascensorul blocului, după care o atacau, deposedând-o de telefonul mobil.
Primul caz a fost înregistrat în data de 5 mai, într-un bloc din strada Albişoara. O tânără de 26 ani a fost atacată de minori în ascensor, fiind deposedată de telefonul mobil, bani, dar şi de actele de identitate. Unul dintre minori i-a astupat gura victimei, pentru ca aceasta să nu poată striga după ajutor, iar ceilalți i-a scos bunurile din geantă.
A doua victimă, în vârstă de 19 ani, a fost atacată tot în ascensor, în seara zilei de 7 mai, când se întorcea acasă. Minorii i-au furat telefonul mobil în valoare de peste 4 mii de lei. Iar în seara zilei de 15 mai indivizii au săvârșit un alt jaf într-un bloc din strada Romană. Prin aceeași metodă criminală, au jefuit o domnișoară de 20 de ani, deposedând-o de telefonul mobil de model "Iphone 7 Jet Black" şi un ceas de mână ”Apple watch 38 mm" în valoare totală de peste 27 de mii de lei.
Agresorii părăseau imediat locul infracțiunii. Potrivit acestora, bunurile sustrase ar fi fost vândute imediat după comiterea jafurilor.
Oamenii legii îndeamnă cetăţenii care au avut de suferit în urma acțiunilor respectivilor infractori să se adreseze la sectorul de poliţie.
Bănuiții sunt cercetaţi penal pentru jaf şi riscă închiosare pe un termen de la 5 la 7 ani.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|