Nimeni nu mai are nicio îndoială că Dorin Chirtoacă va fi demis în urma referendumului. Chișinăuienii nu-l mai susțin. A pierdut și susținerea tuturor partenerilor din coaliția de guvernare. La ora actuală, forțele politice din țară se împart în cei care susțin deschis demisia (sau demiterea) acestuia și cei care, deși nu o recunosc public, își doresc de asemenea acest lucru.
Chirtoacă înțelege de asemenea că zilele aflării sale în fruntea Chișinăului sunt numărate. Nici anul nu se va sfârși, că el va și fi înlăturat din funcție. Asta a devenit evident de Ziua Europei, când edilul șef a rostit un discurs isteric în Piața Marii Adunări Naționale, iar șeful misiunii UE în Moldova, Pirkka Tapiola, a fost nevoit să-l întrerupă, ca să evite astfel compromiterea și deturnarea evenimentului.
Situația lui Chirtoacă este mai gravă decât pare la prima vedere. Se zvonește că asupra lui Chirtoacă se fac presiuni din partea unor anumite cercuri, dar și a unor factori chiar din echipa acestuia. Adică, Chirtoacă este presat să demisioneze. I se spune verde în ochi că este mai bine să elibereze de bună voie biroul.
Când mă gândesc la numărul mare de dosare penale intentate pe marginea mașinațiilor de la primărie, îmi vine greu să cred că Chirtoacă nu știa nimic despre aceste abuzuri. Știa. Și a mințit cu nerușinare atunci când a declarat că Gamrețchi și Grozavu au lucrat pe la spatele lui, iar el este curat ca lacrima.
Deci, Chirtoacă fie că va fi demis de cetățeni, fie va pleca „de bună voie", fiind constrâns de cei din prejma sa să o facă. Tertium non datur.
Singura lui șansă de a ieși cât de cât „onorabil" din aventura cu Primăria municipiului Chișinău este demisia. Deoarece, dacă va fi demis prin referendum, asta va însemna spulberarea definitivă a ceea ce a mai rămas din PL, care, fiind la guvernare alături de democrați, compromite această guvernare.
Este de remarcat în acest context și faptul că, în timp ce PDM își purifică rândurile de elementele corupte, Ghimpu îi protejează pe cei pe care i-a urcat în funcții înalte și care au ajuns „oaspeți" la CNA și la Procuratura Anticorupție. Asta ne face să ne întrebăm, câtă onoare mai are Ghimpu și cât este el de sincer, dacă își contrazice chiar el discursul împotriva corupției prin apariții publice în care îi apără pe cei suspectați de grave fapte de corupție.
Dacă reacția lui Ghimpu la reținerea ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc, a fost atât de furibundă, atunci să ne imaginăm ce va face acesta atunci când Chirtoacă va fi luat pe sus de CNA, sau va fi demis prin referendumul care doar printr-o minune ar putea să nu mai aibă loc. Deci, atunci când nepotul Dorin va fi luat la bani mărunți de CNA, Ghimpu va face un mare spectacol. Ultimul și cel mai mare spectacol din cariera sa politică.
Iar referendumul de demitere a lui Chirtoacă va fi o nouă victorie politică răsunătoare a socialiștilor. Demisia de bună voie a lui Chirtoacă ar putea însemna doar o posibilă diminuare acestei victorii, dar nu și anularea ei.
Așadar, Chirtoacă are de ales între două rele: răul cel mare este să aștepte referendumul, iar răul cel mai mic este plecarea din funcție înainte de referendum. Ca să plece de bună voie din funcție, are nevoie de curaj și de demnitate, pe care nu le-a manifestat atunci când a ieșit la iveală toată mizeria legată de mega-escrocheria parcărilor cu plată. Cel mai probabil, va fi demis totuși prin referendum.
Așa sau altfel el are de ales, a fi sau a nu fi demis de oameni; a pleca sau a nu pleca cât de cât onorabil.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|