Duster - model în premieră, preț... pe măsură!

© Sputnik / Alexey Kudenko / Accesați arhiva multimediaPrezentarea automobilului Renault Duster
Prezentarea automobilului Renault Duster - Sputnik Moldova
Abonare
Avantajele sunt schimbarea vitezelor mai bună, confort sporit pentru șofer, dar și consumul redus. Costurile de utilizare sunt comparabile cu cele pentru cutie manuală.

CHIȘINĂU, 10 mai — Sputnik. Producatorul auto Dacia a anunțat că introduce pe piață prima versiune a modelului Duster cu cutie automată, cu dublu ambreiaj și șase trepte de viteză. Prețurile încep de la 16.500 euro, TVA inclus, anunță producătorul.

"Pentru prima oară, Dacia include în oferta modelului Duster o cutie de viteze automată.

Disponibilă pe motorizarea 1.5 dCI 109CP asociată cu sistemul Stop & Start, noua cutie de viteze automată EDC (Efficient Dual Clutch) cu dublu ambreiaj și 6 trepte reprezintă o adevărată revoluție față de cutiile automate tradiționale. Astfel, transmisia EDC îmbină robustețea și costurile reduse de utilizare specifice unei cutii manuale cu reactivitatea și caracterul practic al unei cutii automate", se arată pe site-ul producătorului.

Avantajele sunt schimbarea vitezelor mai bună, confort sporit pentru șofer, dar și consumul redus. Costurile de utilizare sunt comparabile cu cele pentru cutie manuală.

Costul Dacia Duster cu cutie automată, noua versiune Laureate 4×2 EDC 1.5 dCI 109 CP este disponibilă la un preț de 16 550 Euro, cu doar 1300 Euro mai mult decât modelul Laureate corespunzător, echipat cu cutie de viteze manuală. Versiunea Duster 4×2 Explorer echipată cu transmisia EDC poate fi comandată la un preț de 17 700 Euro (TVA inclus).

Dacia lansează și o nouă serie limitată transversală, intitulată „Explorer", disponibilă pe Sandero, Logan MCV, Dokker, Lodgy și Duster.

Seria „Explorer" se remarcă prin jantele de 16 inch cu design specific, cele două nuanțe exterioare noi (Gris Islande și Orange Ocre) și elementele de decor speciale, conturul in culoarea cuprului al consolei centrale și al aeratoarelor, dar și tapițeria specifică și noile covorașe din material textil. Standard se oferă sistem de navigație Media Nav cu touchscreen de 7 inch, scrie Autoexpert.

Prețurile noilor versiuni pleqacă de la 11 200 Euro (TVA inclus) pentru Sandero Explorer echipat cu motorul 0.9 TCe de 90 CP și 15 450 Euro (TVA inclus) pentru modelul Lodgy Explorer 1.5 dCI 109 CP.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

Fluxul de știri
0