CHIȘINĂU, 6 mai — Sputnik. În ziua prăznuirii Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință, în orașul Râșcani, în prezența locuitorilor orașului, aleșilor locali dar și ai oaspeților veniți din străinătate, a avut loc inaugurarea bustului în cinstea lui Gheorghe (Egor) Râșcanu-Derojinski (1839 — 1879), mareșalul nobilimii din Basarabia, care a ctitorit biserica din orașul care îi poartă numele. Datorită activității sale filantropice, acesta a fost supranumit, în mod admirativ „boierul Râșcanu".
El a construit stația poștală, școala de băieți, spitalul și școala duminicală de meserii. Fiul său a construit clădirea gimnaziului Mihai eminescu, azi Liceul Teoretic ”Liviu Damian”.
Părintele Teodor Bazatin a declarat că este un eveniment pe care îl așteptau toți locuitorii din Râșcani.
”Este un eveniment pe care îl așteptau demult toți locuitorii orașului. Vreau să vă mărturisesc că s-a îndeplinit și un vis al meu, pentru că fără prezența lui Gheorghe Râșcanu, eram asemenea unor copii orfani”, a menționat părintele Bazatin.
Totodată, părintele a adus mulțumiri din partea tuturor creștinilor orașului Râșcani tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect.
Cu prilejul acestui eveniment, a fost editată cartea ”Gheorghe (Egor) Râșcanu-Derojinski — un destin deosebit prin care trecutul se leagă de prezent, iar prezentul își proiectează orientări valorice în viitor”.
Consiliul Raional Râșcani a alocat 100 de mii de lei pentru realizarea acestui proiect, în conformitate cu Planul de acțiuni de implementare a Strategiei de dezvoltare a raionului.
Toponimul localității Râșcani vine de la numele boierilor Râșcanu ca recunoaștere a activității acestora pentru binele comunității.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|