CHIŞINĂI, 1 mai — Sputnik. După ce adună cu greu banii pe care îi investesc într-o locuinţă ce, aparent, pare a fi comodă, plină de lumină şi care asigură condiţii pentru un trai civilizat, oamenii se pot trezi la un moment dat cu un alt bloc crescut peste ei, ce nu lasă nici urmă din confortul râvnit.
Istoricul Iurie Şveţ a postat pe pagina sa de facebook fotografia unei astfel de construcţii, în care se vede cum locatarii unui bloc din strada Anestiade (anterior Karol Schmidt) au fost lăsaţi practic fără balcoane.
„Fără îndoială, la vânzare aceste apartamente au fost caracterizate drept „confortabile, în centrul istoric al oraşului, cu o privelişte minunată de la fereastră", la fel ca şi alte construcţii noi din această zonă. Cineva nu a mai rezistat acestei „privelişti minunate" şi şi-a astupat de tot balconul. Iniţial a fost construit blocul din stânga. Cel din dreapta a fost înălţat mai târziu", a scris Şveţ.
Cineva a comentat că în această situaţie sunt blocate căile de evacuare a fumului în caz de incendiu, astfel că în acest bloc ar locui potenţiale victime ale incendiilor.
Nu este singura mostră de construcţie nechibzuită şi contrară normelor de securitate în Capitală. Îndemnăm cititorii noştri să trimită la adresa redacţiei Sputnik astfel de imagini pentru a le face cunoscute publicului larg.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|