Reporter: Să încercăm o foarte necesară proiecţie în timp, acum mai bine de 28 de ani în urmă. De unde, cum şi împreună cu cine, marea pasiune pentru limba rusă şi pentru scris?
Gabriel Lavrincic: Totul a început de la bunicul meu, Petru Jucă, ostaş în al doilea Război Mondial, care a ajuns prizonier în lagărele din URSS unde a făcut cunoştinţă cu limba și cultura rusă, cu frumuseţile Rusiei şi, bineânţeles, cu marele și unicul "suflet rusesc". Bunicul meu a adus cu el din Rusia iubirea pentru cultura şi limba celor care l-au ținut captiv. Se spune că este o mare minune atunci când prizonierul îi iubeşte pe cei care l-au luat captiv, vă spun sigur că aici nu este nici o minune, pur şi simplu atunci când îi cunoşti pe ruşi mai îndeproape, este imposibil să nu îţi deschizi sufletul faţă de ei. Asta arată că dragostea şi respectul reciproc înving războiul şi trec dincolo de bariera urii şi a răului. Bunicul meu, prin dragoste, a învins războiul! Mai pe scurt, pot să vă spun că bunicul meu a fost persoana care mi-a insuflat dragostea pentru limba şi cultura rusă legănându-mi copilăria cu poveşti adevărate despre Rusia, Siberia, taiga, stepă, măreţia şi sensibilitatea "sufletului rusesc", război şi viaţa de după război.
Tot în aceea perioadă frumoasă a copilăriei mele, când printre temele principale de discuţii cu bunicul erau Rusia şi cultura rusă, am avut fericita ocazie să ajung într-o tabără internaţională de pionieri, unde am întâlnit copii — pionieri din URSS, cu care am găsit imediat "limbajul comun" iar, la sfârşitul taberei, am făcut schimb de adrese… şi uite aşa am început să corespondăm. În paralel cu tabăra internaţională, a urmat o corespondenţă intensă şi complexă în sistem de „reţea socială prin scrisori" cu copii din tot spaţiul URSS, pe care i-am cunoscut prin intermediul ziarului "Pionerskaya Pravda".
Doresc să mai adaug că, pe lângă corespondenţa cu pionierii sovietici, am corespondat regulat, în acelaşi „sistem de reţea socială prin scrisori" şi cu persoane din Finlanda, Turcia, SUA, Olanda, Bulgaria, Polonia, Germania, Danemarca, Marea Britanie.
Reporter: Care era metoda bunicului? Cum v-a atras către limba rusă? Mai sunt şi alţi factori?
Gabriel Lavrincic: Bunicul meu, Petru Jucă, m-a învăţat elementele de bază din limba rusa: numerele, zilele săptămânii, conversaţie elementară, cântece. Un alt factor a fost un aparat de radio, pe care l-am primit cadou, unde am ascultat prima melodie rusească, melodie care m-a fascinat în profunzime în aşa fel încât am devenit pe loc fan al muzicii ruseşti. Atunci mi-am dat seama că muzica rusească este UNICĂ, expresivă şi se poate „înţelege" fără să cunoşti limba rusă.
Reporter: Cum a debutat celebrul schimb de scrisori cu pionierii sovietici? Ce conţineau mesajele, care era ritmicitatea lor? Cum a făcut faţă oficiul poştal din comuna natală? Aţi avut probleme cu autorităţile, în vreun fel?
Gabriel Lavrincic: Această corespondenţă internaţională cu prietenii mei sovietici, pe lângă multe alte lucruri frumoase, m-a ajutat să învăţ limba rusă, să cunosc şi să înţeleg foarte bine mentalitatea şi psihologia ruşilor, pe care o explorez şi o studiez zilnic, încă de la vârsta de 11 ani; prin urmare, corespondenţa m-a ajutat să devin un bun specialist în tot ceea ce înseamnă Rusia şi ex-URSS, să deţin un portofoliu larg de relaţii şi un capital enorm de simpatie aproape în tot spaţiul ex-sovietic, pe care îl cultiv în interesul economic al României.
De la prietenii mei sovietici am descoperit cultura rusă, muzica rusească, pe Vladimir Vîsoţky, folclorul, cinematografia sovietică, literatura rusă, filatelia, numismatica, viaţa sportivă din URSS, istoria-geografia URSS şi a popoarelor are au convieţuit în armonie deplină în tot spaţiul ex-sovietic. Pe lângă toate aceste lucruri enumerate mai sus, prietenii mei de corespondenţă sovietici îmi povesteau lucruri interesante despre viaţa lor cotidiană şi identitatea lor etno-culturală, care nu se găsesc în cărţi sau enciclopedii. Doresc să precizez că prietenii mei sovietici nu erau numai ruşi, ci şi lituanieni, estoni, tătari (din Crimeea şi Tatarstan), kazahi, ceceni, turkmeni, uzbeci, tadjici, ucraineni, moldoveni, beloruşi, armeni, gruzini, azeri, evrei, başkiri, ciuvaşi s.a.m.d.
Factorii poştali din comuna mea natală, Marca (nume predestinat de la marca poştală…) au făcut uşor faţă, la început însă, după ce corespondenţa s-a intensificat, au început să obosească rău de tot. Spre exemplu, unul dintre factorii poştali de atunci, doamna Valeria Lonte (pensionară) transpiră şi acum când povesteşte despre livrarea scrisorilor la adresa mea.
De toata aceasta treabă nu s-a minunat doar Poşta Română, ci şi Securitatea. Se pare că drept spion nu m-au luat, însă mi-au pus o mulţime de întrebări. Eu le-am raspuns sincer, povestindu-le că totul a început cu pasiunea vieţii mele — Limba Rusă.
Reporter: La nivel de conţinut şi de semnificaţie — cum erau acele scrisori? Ce semnificau pentru dumneavoastră, ce informaţii vă aduceau? Cum le răspundeaţi, în ce ritm se desfăşura dialogul epistolar?
Gabriel Lavrincic: Scriam în limba rusă aproape zilnic până la 80 de scrisori, pe care le expediam prietenilor mei, pionierii din URSS. Eu primeam zilnic scrisori. În acest fel, treptat-treptat, am ajuns să cunosc şi să simt foarte bine psihologia oamenilor în procesul de comunicare. Prin această corespondenţă, am promovat şi promovez România încă de la vârsta de 11 ani, când zilnic eram în contact şi conectam prin scrisori în „sistem de reţea socială" sute şi mii de persoane din tot spaţiul URSS: din Chişinau ori Kiev, până la Moscova, Kaliningrad, Novgorod, Leningrad, Arhangelsk, Vilnius, Minsk, Kazan, Syktyfkar, Grozniy, Erevan, Tbilisi, Baku, Ashgabad, Taşkent, Duşambe, Bişkek, Sverdlovsk, Omsk, Chelyabinsk, Novosibirsk, Barnaul, Abakan, Irkutsk, Magadan, Kamceatka, Vladivostok, Birobidjan, Habarovsk, Nahodka, Kazahstan, ajungând până la Cercul Polar, în Peninsula Yamal.
Cum au aflat pionerii sovietici despre Burebista, Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare
Prin corespondenţa mea, am trimis un mare volum de vederi şi cărţi poştale, materiale despre cultură, sport, muzică, fotografii realizate de mine în comuna mea şi în judeţul meu ori în alte oraşe din Romania, scriind relatări lungi, în care povesteam despre istoria românilor şi descriam obiceiurile noastre de zi cu zi…. Le-am făcut cunoştinţă pionerilor sovietici cu Burebista, Decebal, Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Duckadam, Dan Spătaru, Gică Petrescu, Florin Piersic etc…. decupându-le fotografiile din ziare şi reviste, pe care le trimiteam apoi prietenilor mei sovietici. Traduceam în limba rusa din cărţi, reviste şi ziare articole întregi pe diverse teme: istorie, sport, muzică, cinematografie, literatură, geografie, filatelie…. Tot prin scrisori, făceam schimb de mărci poştale, monede/bancnote, insigne, discuri muzicale, cărţi, fotografii, albume fotografice, hărţi etc. Mulţi prieteni ruşi, pe care i-am cunoscut prin scrisori, îmi spun azi că, de mic copil, am fost un ambasador al României în Uniunea Sovietică. Mă bucură enorm faptul că mulţi cetăţeni onorabili din Federaţia Rusă şi spaţiul ex-sovietic au descoperit, prin scrisorile mele, cultura şi civilizaţia românească şi, implicit, România.
Pentru mine personal, această corespondenţă cu URSS a însemnat o ACADEMIE, în care am învăţat foarte multe lucruri sănătoase. În URSS s-a trăit frumos, normal şi decent.
Reporter: Care ar fi unele din cele mai frumoase, interesante, captivante scrisori din seria de atunci?
Gabriel Lavrincic: Plicurile, mărcile poştale, vederile etc — toate acestea sunt lucruri care ţin de civilizaţia umana şi nu trebuie uitate. Trebuie să ştiţi că unele sunt unice. Pentru mine, fiecare scrisoare are viaţa ei, are o soartă şi un caracter aparte. Din contextul acestor scrisori, se poate face un tablou general prin care se poate vedea cum se trăia atunci, cum se petrecea timpul liber, ce pasiuni aveam, ce ne plăcea sau ce ne displăcea — acest tablou reprezintă istoria umană si nu este o gluma deloc. Aceasta este istoria ţărilor noastre — România-Rusia-URSS, scrisă în scrisori de către generaţia tânără a vremii respective.
Această corespondenţă funcţiona exact aşa cum funcţionează azi reţeaua de socializare Facebook, trimiteam şi primeam fotografii, vederi, documente, materiale diverse, etc. Dupa cum vedeţi, nu compania Facebook a inventat comunicarea în sistem de reţea socială.
Reporter: Cu care dintre foştii pionieri ţineţi legătura? Ce a însemnat, prin ani, această cunoaştere, făcută prin scrisori? Ce lecţie de viaţă puteţi da tinerilor din ziua de azi, pornind de la această experienţă fascinantă?
Gabriel Lavrincic: Azi ţin strâns legătura cu câteva sute de persoane. De mic copil, am iubit comunicarea, de când mă ştiu, am fost capabil să leg prietenii durabile în doar câteva minute. Cu mulţi dintre prietenii mei de corespondenţă din URSS, ţin legătura şi în ziua de azi, am devenit prieteni "la cataramă". Mulţi dintre copiii (pioneri) cu care eu am corespondat, au devenit acum personaje influente, directori de bănci, politicieni, artişti, oameni de afaceri, milionari, parlamentari, jurnalişti, persoane care ocupă funcţii importante în Federaţia Rusă şi în alte republici ex-sovietice. Toate aceste contacte, cultivate încă din copilărie, mă ajută enorm azi în sfera profesională.
Reporter: Cum v-a ajutat limba rusă în viaţă, după încheierea acestui amplu episod epistolar?
Gabriel Lavrincic: De 25 de ani încoace, limba rusă, informaţia şi comunicarea sunt instrumentele muncii mele. Iubesc foarte mult informaţia, comunicarea, limbile moderne, însă dintre toate, ador limba si cultură rusă! Pot să vă spun, cu mâna pe inimă, că mie personal, limba rusă mi-a schimbat viaţa, încă de la vârsta de 11 ani şi, datorită acestei limbi, eu am avansat şi am succese pe plan profesional şi satisfacţii personale în fiecare zi!
Reporter: Cum s-a desfăşurat procesul de includere a performanţei dumneavoastră în Guinness Book?
Gabriel Lavrincic: Procesul de stabilire a recordului meu a decurs foarte-foarte repede, deoarece domnii de la Cartea Recordurilor au fost pur si simplu plăcut „şocaţi" de povestea mea cu corespondenţa, afirmând că recordul stabilit de către mine este unul dintre cele mai frumoase pe care ei le-au certificat. Sunt încântat că prin Recordul Mondial la categoria "Cele mai multe scrisori primite şi trimise în toată istoria omenirii" am reuşit să scot din anonimat comuna mea natală, Marca, şi să demonstrez că se poate face performanţă maximă şi în mediul rural, adică la ţară, acolo unde condiţiile erau mai vitrege decât la oraş. Ba, mai mult, acest Record Mondial face cinste şi onoare României, judeţului Sălaj şi, nu în ultimul rând, Federatiei Ruse unde s-a scris în sute de publicatii despre aceasta realizare.
Reporter: Cunoaştem filmul de promovare a Muzeului Scrisorilor. În ce stadiu sunteţi cu acest proiect, al acestui muzeu, unic în lume?
Gabriel Lavrincic: În momentul de faţă, Muzeul Scrisorilor este încă în faza de proiect.
Reporter: Cunoaştem şi cealaltă ipostază a dumneavoastră — de autor de carte. Şi nu orice fel de carte, ci una lingvistică, destinată realităţii imediate şi de un real folos în călătoriile pe care oricine le-ar putea întreprinde în Rusia ori în ţările rusofone: la a câta ediţia a „Ghidului de conversaţie român-rus" vă aflaţi şi care au fost principalele ameliorări ale acestuia?
Gabriel Lavincic: Împreună cu Editura Minerva, am publicat — în două ediţii (2012, 2014) cel mai reuşit Ghid de Conversaţie/ Dicţionar Român-Rus care, conform specialiştilor în domeniu, nu are egal pe piaţa din România, aceasta mai ales prin faptul că înglobează metode revoluţionare unice, cu efect maxim de învăţare a limbii ruse. În viitorul apropiat, urmează să publicam a treia ediţie la care lucrez în prezent, în limita timpului de care dispun.
Reporter: Din cealaltă faţetă a personalităţi dumneavoastră, cea de director comercial al celei mai importante firme producătoare de mobilier de lux din România, ce înseamnă deschiderea către piaţa rusă şi către toate celelalte ţări ale fostei Uniuni Sovietice?
Gabriel Lavrincic: Deschiderea şi recâştigarea de către Romania a pieţei din Rusia şi zona ex-URSS prin dezvoltarea exporturilor româneşti, ar genera o adevărată şi reală expansiune economică românească pe plan extern, care ar duce la redeschiderea şi înfiinţarea multor fabrici noi, implicit la crearea multor locuri de muncă pe salarii frumoase. Într-un cuvânt, deschiderea către piaţa rusă înseamnă refacerea şi inovarea industriei româneşti — şi nu numai. Piaţa rusă reprezintă stabilitate, dezvoltare şi VIITOR.
„Banii adevăraţi" se găsesc în Rusia şi nu în Occident
Eu fac afaceri cu ruşii de 26 de ani şi sunt zilnic în contact cu piaţa rusă, respectiv ex-URSS. Eu sunt activ atât pe piaţa rusă, cât şi pe piaţa occidentală, aşa că vă spun direct că „banii adevăraţi" se găsesc în Rusia şi nu în Occident. Rusia dispune de resurse nevalorificate imense. Mai mult decât atât, parteneri din Rusia şi spaţiul ex-sovietic sunt mult mai serioşi decât cei occidentali. Poate o să vă surprindă, dar de multe ori rusul este mai parolist decât neamţul. Asta nu o spun numai eu, ci şi colegii mei care fac afaceri cu ruşii. Pentru noi, românii, piaţa rusă se potriveşte ca şi o mănuşă, fără pic de exagerare vă spun că România ar putea deveni un jucător comercial continental în relaţia cu Rusia. Acest lucru nu este deloc o utopie, se poate realiza într-un timp foarte-foarte scurt. Pentru asta trebuie voinţă şi independenţă faţă de forţele din afara ţării, iar politicienii români să nu mai fie preocupaţi de buzunarele personale, să nu se mai lase manipulaţi de Bruxelles si să nu mai permită să ne mai cumpărăm propriile resurse, petrolul şi lemnul etc.
Oamenii din Rusia şi ex-URSS au încă în memorie conceptul de mărfuri româneşti, pe care îl asociază obligatoriu cu calitatea, prin urmare noi, românii, nu avem nevoie să cheltuim sume imense pe publicitate şi promovare, cum de altfel o fac multe ţări în încercarea de a cuceri noi pieţe de desfacere. Dacă noi, românii, vom face "ceea ce trebuie" vis-à-vis de această piaţă uriaşă, adică în primul rând să fim acolo cu produsele noastre, o să avem numai de câştigat!
Nicăieri pe fata pamântului produsele — mărfurile româneşti nu sunt atat de apreciate, dorite şi asociate întotdeauna cu calitatea, aşa cum sunt în Rusia şi în fostele republici sovietice! Aici este loc pentru toţi producătorii din România! Este nevoie de dorinţă şi voinţă! În acest spaţiu, „made in Romania" (încă) reprezintă o carte de vizită serioasă, care garantează calitatea. Potenţialul economic al Romaniei este imens pentru extinderea afacerilor în Rusia şi ex-URSS.
Aşteptăm relansarea relaţiilor comerciale dintre Romania şi Federaţia Rusă care, pentru România, ar însemna relansarea economiei naţionale. Dacă deocamdată nu putem — din punct de vedere politic, ar trebui să putem măcar economic, aşa cum pot Germania, Austria, Franţa, Italia, Spania etc.
Reporter: Este România bine reprezentată în Federaţia Rusă?
Gabriel Lavrincic: Din păcate, în momentul de faţă, România nu este reprezentată deloc bine în Federaţia Rusă — aici mă refer la nivel politic, diplomatic, economic şi cultural.
Reporter: Care e definiţia dumneavoastră personală a Rusiei? Cea amplă, nu o definiţie prescurtată.
Gabriel Lavrincic: Rusia este cea mai întinsă ţară din lume, având suprafaţa aproximativ egală cu planeta Pluton. Ca şi mărime, Rusia este de două ori cât SUA, de patru ori cât UE, de 48 de ori cât Germania, de 128 de ori cât Anglia.
Rusia înseamnă valori: culturale, ştiinţifice — de importanţă mondială: literatură, teatru, operă, inovaţii, medicină, muzică, sport.
Rusia înseamnă scriitori de renume precum Dostoievski, Tolstoi, Puşkin, Maxim Gorki, compozitori de excepţie precum Ceaikovski, Alexandr Borodin, Glazunov, oameni de ştiinţă precum Mendeleev şi Lomonosov, pictori ce nu pot fi uitaţi — Andrey Rubliov, Isaac Levitan, Ilia Repin, Ivan Sişkin, Larionov, etc. Rusia înseamnă Petru cel Mare, împărăteasa Ecaterina a II-a, palatul Ermitaj, celebra "camera de ambră", înseamnă Teatrul "Bolşoi" din Moscova, înseamnă cele mai frumoase staţii de metrou din lume, iar lucrurile frumoase nu se opresc aici…. şi nu în ultimul rând, Rusia înseamnă (chiar dacă unora nu le place) Vladimir Putin.
Rusia mai înseamnă primul om care a zburat în spaţiul cosmic — Gagarin, primul satelit, primul laborator spaţial, primul bec electric, primul aparat de radio, primul televizor, primul avion — rachetă spaţială, primul submarin nuclear, primul avion militar cu reacţie, unicul mega-avion din lume — Antonov… Rusia este singura ţară care care face elicoptere pentru transportul de tancuri militare, înseamnă sistemul periodic al elementelor chimice. Rusia este singura ţară din lume care deţine spărgătoare de gheata atomice. Savanţii ruşi au inventat microscopul electronic, avionul bombardier, video-recorderul, mitraliera, mortierul, sudura electrică, cauciucul sintetic, proiectorul, submarinul electric, motorul termic, utilaje de recoltat cereale, paraşuta de rucsac etc.
Rusia deţine cele mai mari resurse de gaze naturale, turbă, păduri, sare, apă potabilă, crabi, nisetru, plumb, zinc, titan, niobiu, nichel, fier, diamante, argint, aflându-se pe primul loc în lume la extragerea ţiţeiului şi a gazelor naturale.
Istoria militară a Rusiei este strâns legată de istoria lumii intregi. Rusia a salvat Europa de şase ori. Prima dată, Rusia a salvat Europa de mongoli, a doua oară — de Napoleon, în 1812, a treia oara — în 1870 Rusia a scos Imperiul Otoman din Europa, a patra oara a oprit invazia germana din 1916, a cincea oară — a salvat omenirea de Hitler (1945) iar acum — a şasea oară — de ISIS.
Datorită Rusiei şi alături de ea, România a devenit pentru prima dată în istorie un stat independent. Tot alături de Rusia, primul şi singurul cosmonaut român — Dumitru Prunariu — împreună cu colegul sau rus, Leonid Popov, au zburat în cosmos (misiunea Soiuz-40, din 14 mai 1981).
Eu chiar simt că sunt frate cu moldovenii
Reporter: Cum aţi cunoscut şi cum v-aţi legat sufleteşte de oamenii din Moldova? Ce este Moldova pentru dumneavoastră?
Gabriel Lavrincic: Primele cunoştințe pe care le-am făcut în Republica Moldova au fost prin scrisori, după care am legat prietenii adevărate care durează până azi… utilizam mereu apelativul FRATE. Eu chiar simt că sunt frate cu moldovenii. Eu îi stimez mult pe moldoveni si Republica Moldova, printre altele ador cum sună accentul moldovenesc, "graiul moldovenesc".
Pentru mine, Republica Moldova este o ţară, un stat cu istorie, identitate şi cultură proprie care trebuie respectată, apreciată, şi cu care să se discute de pe picior de egalitate. Chiar dacă este un stat mic ca şi teritoriu, Moldova a făcut istorie mare încă din secolul al XIV-lea şi sunt convins că şi pe viitor va face politica mare pe plan internaţional.
Reporter: Ce paşi concreţi ar trebui întreprinşi în vederea normalizării relaţiilor cu Federaţia Rusă şi celelalte ţări ale spaţiului slav? Care ar fi beneficiile unei astfel de orientări geopolitice?
Gabriel Lavrincic: Eu văd reconstruirea relaţiilor dintre România şi Rusia numai prin dialog politic de pe pozitii egale, şi mai ales prin dialog comercial şi cultural. Rusii îşi doresc relaţii politice şi mai ales relaţii comerciale cu noi. Rusia are ușa deschisă, piaţa rusă cere la unison mărfuri româneşti, de la industria uşoară, până la industria grea. Există forţe care pun piedici intenţionat comerţului dintre România şi Rusia, aceste forţe restricţionează exportul de produse româneşti pe piaţa rusă din cauză că se ştie că relaţiile economice bune duc inevitabil la relaţii politice şi diplomatice solide.
Clasa politică din România trebuie să ia exemplul altor ţări importante din Uniunea Europeana şi din lume care, în pofida aşa-ziselor „sancţiuni" fac tot posibilul să îşi menţină şi chiar să dezvolte relaţiile comerciale cu Rusia. Ideile preconcepute dintre români şi ruşi ar trebui să dispară prin construirea bilaterală de punţi de dialog la toate nivelurile, care să ducă la relansarea relaţiilor politico-diplomatice, economice, culturale dintre România şi Rusia. Din păcate, există un mare deficit de informaţie în sfera realităţilor actuale dintre Romania şi Rusia, şi tocmai de asta trebuie făcut în aşa fel încât populaţia din Rusia să ştie ce este în România actuală, iar românii — la rândul lor — să ştie ce este în Rusia actuală. Rusia este unul dintre vecinii noştri istorici şi tocmai de aceea avem nevoie împreună de o relaţie care să fie bazată pe respect reciproc, pe asigurarea interesului reciproc, pe acţiuni pragmatice, mai ales în domeniul economic, care să nu fie influenţate ori dictate de criterii impuse de o propagandă ostilă.
Aşezarea geopolitică a României, între Orientul Mijlociu, Uniunea Europeana, Federaţia Rusă şi Balcani, ar putea fi folosită în favoarea dezvoltării şi pentru a deveni lider continental; România trebuie să îşi reducă dependenţa financiară şi decizională faţă de Uniunea Europeană, să îşi cultive propriile resurse, să fie autonomă în luarea deciziilor, să-şi redea încrederea în sine şi să uite de teama nejustificată faţă de Rusia, care este doar o fata morgana, cultivată de forţe obscure, beneficiare ale acestei răceli diplomatice şi economice.
Sunt foarte fericit că nu am avut în copilărie internet
Reporter: Ce sfaturi aţi da unui tânăr în formare, având în vedere pluralitatea opţiunilor de astăzi?
Gabriel Lavrincic: Să citească cât mai mult cărţi. după cum spunea marele Dostoievski: „cine nu citeşte, nu gândeşte". Îndrum tinerii în formare să redescopere comunicarea scrisă pe hârtie şi o să înţeleagă că se poate face educaţie de calitate şi cu creionul şi hârtia, ori cu cartea tipărit care — în multe cazuri — depăşeşte educaţia făcută cu tastatura.
Din păcate, tinerii de azi nu au scris niciodată o scrisoare pe hârtie cu mâinile lor. Se pot spune foarte multe despre minusurile şi plusurile generate de această situaţie, însă progresul şi viaţa dictează legile lor, vremurile se schimbă. Trebuie să ne adaptăm la acţiune şi să mergem înainte, cel mai important este ca adaptarea să fie făcută cu cap şi măsură. Şi eu, în contextul profesional şi personal utilizez poşta electronică, cu toate că îmi lipsesc magia şi farmecul pe care îl oferă corespondenţa scrisă pe hârtie. Atunci când corespondam cu prietenii mei sovietici, aşteptam răspunsul câte două-trei săptămâni şi vă asigur ca era tare palpitant. Declar cu sinceritate maximă ca sunt foarte fericit că nu am avut în copilărie internet. Dacă aveam internet, sunt convins că nu realizam atâtea lucruri frumoase.
Reporter: Care sunt artiştii dumneavoastră preferaţi?
Gabriel Lavrincic: Dem Rădulescu, Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis, Mitică Popescu, Horaţiu Mălăele, Vladimir Vîsoţki, Evgeni Leonov, Arkadii Severniy, Viktor Ţoi, Iuri Şevciuk, Viaceslav Butusov, Villi Tokarev, Alexandr Rozenbaum, Alexandr Novikov, Nikolai Rastorguev, Garik Sukacev.
Reporter: Un mesaj adresat publicului nostru!
Gabriel Lavrincic: Urez publicului dumneavoastră sănătate maximă şi sa acorde mai multă atenţie culturii şi comerţului decât politicii. Cultura şi comertul unesc oamenii, pe când politica făcută de incapabili îi desparte şi creează răzmeriţă. Cultura şi comerţul făcute chiar la nivel mic, pot duce la relaţii diplomatice la nivel înalt între state. Dacă doriţi o imagine de ansamblu cât mai apropiată de realitate asupra Rusiei, vă recomand să accesaţi surse de informaţie transparente.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|
