CHIȘINĂU, 27 apr — Sputnik. Ofițerii Centrului Național Anticorupție și Procurorii Anticorupție au efectuat în această dimineață percheziții în la domiciliile unor înalți funcționari de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dar și a reprezentanților unor companii.
În urma acestora au fost reținuți directorul și administratorul a două întreprinderi.
"Directorul SRL Noucost şi administratorul SRL Global Trans Construct au fost reţinuţi de CNA şi procurorii anticorupţie, în urma percheziţiilor din această dimineaţă", a comunicat purtătorul de cuvânt al CVA, Angela Sarinschi.
Aceştia sunt vizaţi într-un dosar de corupţie în care sunt implicaţi factori de decizie din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi Administraţiei de Stat în Construcţie.
Mai devreme, în acelaşi dosar, a fost reţinut şeful interimar al Administraţiei de Stat a Drumurilor. La moment continuă percheziţiile în biroul ministrului Transporturilor.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|