CHIȘINĂU, 19 apr — Sputnik. Meteorologii români au avertizat că în țara vecină vremea se va schimba brusc în următoarele zile, vor fi precipitații abundente, inclusiv sub formă de ninsoare, iar temperaturile vor coborî sub pragul înghețului, informează autoblog.md.
Astfel, șoferii din Moldova care vor să ajungă în România trebuie să țină cont de faptul că circulația se va desfășura în condiții foarte dificile.
Potrivit prognozelor, un ciclon format în Marea Mediterană va aduce precipitații abundente în România în următoarele zile.
În același timp, dinspre Europa Centrală se deplasează o masă de aer rece. Astfel, temperaturile vor coborî mult sub zero grade, vântul va bate cu putere, iar în aceste condiții nu vor fi doar ploi, ci și ninsori.
La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul puternic o va viscoli. În alte zone va ploua abundent şi vor cădea 50 de litri pe metru pătrat, o cantitate uriașă, cât e media pe toată luna aprilie.
Sursa îi avertizează și pe conducătorii auto care planifică să meargă în Ucraina, anunțându-i că acolo a nins deja în mai multe zone, pe alocuri stratul de zăpadă atingând 20 de centimetri. Este vorba de regiunile Nipru, Harkov, Zaporozhye, Herson, Poltava și altele.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|