Fostul președinte al raionului Criuleni Vitalie Rotaru a fost reţinut pentru 72 de ore de ofițerii CNA și procurorii Anticorupție. Rotaru este bănuit de însuşirea a aproape 1,7 milioane de lei în cadrul unor proiecte investiţionale europene.
Fostul funcționar este bănuit că a pretins acești bani de la câţiva agenţi economici, implicaţi în executarea unor proiecte investiţionale europene. Denunţătorii susţin că bănuitul ar fi exercitat presiuni asupra lor pentru a-i determina să-i dea suma menţionată.
Audiaţi de procurori şi ofiţerii de urmărire penală, părţile vătămate au recunoscut că, pentru a nu supune riscurilor executarea contractelor şi a nu ajunge la unele conflicte cu donatorii, aceştia ar fi transferat suma indicată, în tranşe, pe conturile unei companii petroliere, recomandate de fostul preşedinte al raionului.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar pentru fortificarea probatoriului, joi, au fost efectuate mai multe percheziţii, inclusiv la una dintre adresele unde domiciliază Rotaru.
În timpul acţiunilor de urmărire penală, bărbatul a opus rezistenţă şi a încercat să evadeze, baricadându-se la balconul apartamentului situat la etajul 6, dar a fost salvat de către ofiţerii de intervenţie operativă ai CNA.
La faţa locului a fost chemată Poliţia şi forţe speciale pentru a evita orice risc, dat fiind faptul că existau informaţii că bănuitul este înarmat. După imobilizare, a fost chemat avocatul persoanei şi un echipaj de la Spitalul de Urgență.
Acum, fostul funcționar se află în izolatorul CNA, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 15 ani de închisoare.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>
Urmărește-ne pe rețelele de socializare:
|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|