CHIȘINĂU, 11 apr – Sputnik. Șapte persoane au fost reținute, marți dimineața, de către ofițerii CNA și procurorii Anticorupție într-un dosar ce vizează trucarea unor licitații publice și favorizarea unor agenți economici, a declarat pentru Sputnik-Moldova purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.
”Toți sunt vizați într-un dosar de corupție privind trucarea unor licitații publice și favorizarea unor agenți economici. La această oră, continuă perchezițiile în toată țara. Este vorba despre peste 60 de localități”, a precizat Starinschi.
În dosar figurează primari, reprezentanții unor companii, directorii unor instituții de învățământ, dar și funcționari din cadrul mai multor autorități.
”Operațiunea se desfășoară în aceste clipe și la Guvern, în unul dintre birourile Ministerului Economiei, precum și la Fondul de Eficienta Energetica”, a mai declarat pentru agenție purtătorul de cuvânt al CNA.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.