CHIȘINĂU, 10 apr – Sputnik. În izolatorul Centrului Național Anticorupție (CNA) se află 14 de arestaţi, față de 20 la începutul săptămânii trecute, a remarcat într-un bilanț al săptămânii purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.
”La domiciliu sunt 32 de arestaţi, iar în Penitenciarul 13 — 6 persoane. În total sunt 52 de arestaţi în dosarele procurorilor şi CNA”, a precizat Starinschi.
Pe parcursul săptămânii trecute, la linia naţională anticorupţie au parvenit 45 de apeluri, dintre care nici unul nu a fost de competenţa CNA.
”Persoanele au fost redirecţionate la alte instituţii”, a precizat purtătorul de cuvânt al CNA.
În trei instituţii are loc procesul de evaluare a riscurilor. Pe parcursul săptămânii trecute au fost solicitate 77 de caziere de integritate.
Săptămâna trecută, peste 500 de funcţionari publici au beneficiat de instruiri anticorupţie.
Astăzi şi mâine, urmează să aibă loc şedinţe de judecată în dosarul fostului preşedinte al Federaţiei moldoveneşti de baschet. Şedinţele vor avea loc la judecătoria Centru, la ora 15.00.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>