Președintele PL, Mihai Ghimpu, a fost întrebat de jurnaliști dacă deputații Vladimir Cernat și Artur Gutium au fost cumpărați de cineva din moment ce au anunțat, miercuri seara, că pleacă din partid.
Liderul PL s-a eschivat de la un răspuns tranșant, spunând doar următorul lucru: ”Timpul ne va arăta de ce au ieșit cei doi din partid. Dacă-i dai omului ceea ce nu merită, el crede că merită mai mult. Ei au făcut acest pas la propunerea cuiva, timpul va arăta a cui'', a răspuns Ghimpu după ce a făcut aluzie, vorbind despre cei doi deputați, la niște saci cu bani.
Totodată, Ghimpu a menționat că ieșirea celor doi deputați nu schimbă nimic și poate că de acum încolo, fără cei doi, va fi mai bine în partid lui.
Mai mult decât atât, liderul liberalilor a negat zvonurile că plecarea celor doi deputați din PL nu este altceva decât rezultatul unei înțelegeri între el și președintele democraților, Vladimir Plahotniuc.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.