Au fost premiați 11 contabili care activează în sectorul privat și cel public. Ministrul de resort le-a oferit acestora flori și diplome.
Potrivit ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, în fața celor care au ales această profesie stau multe provocări, se schimbă modelele de business, cerințele față de transparență, calitatea și viteza raportării financiare.
„Este o ziua când facem totalurile realizărilor noastre profesionale, cum am reușit să creștem, dar și să trasăm obiective de viitor și să ne facem planuri. De aceea vă doresc ca în Republica Moldova cererea pentru contabili să crească și să avem un nivel de bunăstare mai mare", a precizat Armașu.
Astfel, au fost premiați următorii contabili: Corina Catanoi, Svetlana Cosovan, Viorica Boboc, Carolina Semeniuc, Veaceslav Ciobanu, Larisa Malcoci, Livia Gurduza, Valentina Panuș, Aurelia Jarcov. Totodată, Lidia Foalea și Valentina Surzina au primit câte un premiu special din partea Ministerului Finanțelor.