CHIȘINĂU, 31 mart — Sputnik. Vineri dimineața, locuitorii Capitalei au putut ”admira” eforturile vandalilor. Cele două sfere enorme de piatră care împodobeau intrarea în Grădina Publică Ștefan cel Mare au fost date jos de pe postament, unul fiind rostogolit chiar pe carosabil unde a și rămas o bună bucată de timp.
Vadim Brânzaniuc, purtătorul de cuvânt al primăriei capitalei, a declarat pentru corespondentul Sputnik că „isprava" nu este a serviciilor municipale. Asemenea cazuri sunt frecvente în ultima perioadă. Manifestări de vandalism au fost înregistrate în parcurile Valea Morilor și Valea Trandafirilor. ”În legătură cu acest caz, Primăria intenționează să se adreseze poliției”, a precizat Brânzaniuc.
Interlocutorul a specificat că o singură sferă de piatră cântărește circa 250 kg. Nici băncile de pe aleile parcului nu sunt ușoare, ele având peste 100 kg.
De menționat că, la ora publicării acestui material, la adresa organelor de drept nu ajunsese vreo plângere în legătură cu acest act da vandalism.
„Deocamdată nimeni nu s-a adresat la Inspectoratul de Poliție. Noi vom verifica însă informația. Sectoristul va merge la fața locului și va lua act de cele întâmplate", a spus pentru Sputnik putătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Chișinău, Adrian Jovmir.
Potrivit acestuia, nu este exclus ca acțiunile răufăcătorilor să fie calificate ca act de huliganism.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>