CHIȘINĂU, 22 mart — Sputnik. Organele de drept din Republica Moldova au deconspirat activitatea unei grupări criminale ai cărei membri îi trăgeau pe sfoară pe producătorii agricoli și se eschivau de la plata impozitelor.
Nadejda Busuioc, procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, a precizat că acuzații au fost urmăriți pe parcursul mai multor luni.
Din grupare făceau parte cel puțin 10 persoane care se ocupau cu vânzarea cerealelor. În anii 2015 — 2016, aceștia au administrat 9 firme care activau cu încălcări grave ale legislației.
Procurorul a subliniat că, prin intermediul acestor companii, au fost puse în aplicare câteva scheme criminale, inclusiv tranzacții fictive prin care învinuiții erau scutiți de plata TVA.
„Au fost reținuți pentru 72 de ore trei membri ai grupării, inclusiv organizatorul. A fost înaintată cererea de plasare a acestora în arest pentru 30 de zile, fiindu-le incriminată comiterea infracțiunii prevăzută în art. 244 „Evaziune fiscală". Prejudiciul prealabil cauzat bugetului de stat constituie 10 milioane de lei", a specificat Busuioc.
Potrivit acesteia, ancheta bănuiește că învinuiții „sunt implicați și în alte infracțiuni: simularea activității de antreprenoriat, spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari".
„La moment, sunt verificate toate cazurile similare. În timpul perchezițiilor au fost confiscate actele contabile secrete și alte dovezi care prezintă interes pentru anchetă", a adăugat procurorul.
Vitalie Procopi, șef de secție în Departamentul operațiuni speciale al Inspectoratului Național de Investigație, a precizat, la rândul său, că liderul grupării era o persoană care activase anterior în sfera jurisprudenței și avea destulă experiență pentru a acoperi urmele crimelor comise.
Procopi a mai adăugat că organele de drept au scos la iveală cazuri în care răufăcătorii îi amăgeau, prin escrocherii, pe fermierii locali.
„În prezent există două persoane care au avut de suferit de pe urma acțiunilor învinuiților", a concretizat ofițerul de investigații.
Totodată, Procopi a explicat că, în unul dintre cazuri, învinuiții au profitat de situația financiară complicată a unui producător agricol, determinându-l pe acesta să le vândă produse în valoare de un milion de lei. Însă nici la încheierea tranzacției, nici mai târziu, infractorii nu i-au dat banii.
Procurorul Busuioc afirmă că mai mulți membri ai grupării criminale se ocupau de colectarea datelor despre fermierii care ar fi putut deveni potențiale victime ale escrocheriilor lor.
Ancheta a stabilit de asemenea că gruparea criminală activa la Bălți, Cahul și Comrat.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>