Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Președintele Consiliului UE, învinuit de trădare

© Flickr / European ParliamentDonald Tusk, President of the European Council in the plenary.
Donald Tusk, President of the European Council in the plenary. - Sputnik Moldova
Abonare
Actualul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, a fost învinuit în fața procuraturii poloneze de trădare diplomatică, în legătură cu investigarea catastrofei aviatice de lângă Smolensk, în care a murit fostul președinte Lech Kaczyński

CHIȘINĂU, 21 mart — Sputnik. Ministrul apărării al Poloniei, Antoni Macierewicz, a sesizat procuratura națională cu privire la o posibilă infracțiune comisă de fostul prim-ministru polonez și actualul președinte al Consiliului UE, Donald Tusk, atunci când a avut loc investigarea catastrofei aviatice de lângă orașul Smolensk din Rusia, soldată cu moartea mai multor oficiali polonezi, inclusiv a șefului statului, informează RIA Novosti.

Donald Tusk - Sputnik Moldova
Politică
Kaczyński: UE are o „joia neagră", legată de realegerea lui Tusk

„La 20 martie 2017, ministrul apărării naționale (Antoni Macierewicz) a expediat către departamentul pentru chestiuni militare al Procuraturii Naționale o înștiințare privind suspiciunea de comitere a unei infracțiuni. Aceasta se referă la așa-zisa trădare diplomatică, (articolul 129 al Codului Penal prevede o pedeapsă de până la 10 ani privațiune de libertate). În document este menționat că această infracțiune ar fi putut fi comisă de către președintele consiliului de miniștri în perioada 10 aprilie 2010 până pe 20 septembrie 2014 (în această perioadă funcția respectivă a fost exercitată de Tusk, red.) în legătură cu elucidarea circumstanțelor catastrofei de la Smolensk", informează serviciul de presă al procuraturii poloneze.

Deocamdată nu au fost făcute publice explicații privind esența trădării diplomatice. În legislația penală poloneză această infracțiune presupune pedeapsă pentru acțiuni în detrimentul Poloniei în relația cu guvernul sau cu o organizație dintr-o țară străină.

Anterior, Macierewicz a anunțat că Serviciul de contrainformații militare al Poloniei a sesizat de asemenea procuratura, invocând o suspiciune ce-l vizează pe Tusk, care ar fi comis infracțiunea atunci când a purtat negocieri în legătură cu reparația avionului prăbușit lângă Smolensk și care a fost reparat cu puțin timp înainte de tragedie.

Avionul Tu-154 al președintelui Poloniei Lech Kaczyński s-a prăbușit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul din orașul rusesc Smolensk. Tragedia a avut loc pe data de 10 aprilie 2010. La bordul aeronavei se aflau 96 de persoane: 88 de pasageri și opt membri ai echipajului, care veniseră în Rusia pentru a participa la o ceremonie de comemorare a victimelor masacrului de la Katyn. Nimeni nu a supraviețuit.

O comisie aviatică interstatală a făcut public în 2011 raportul final privind investigațiile tehnice, potrivit căruia prăbușirea aeronavei a fost cauzată în primul rând de decizia echipajului de a refuza deplasarea spre un aeroport terț, iar cauzele sistemice ale catastrofei sunt legate de asigurarea insuficientă a zborului și de nivelul de pregătire al echipajului.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Fluxul de știri
0