CHIȘINĂU, 2 mar — Sputnik. Compania „Apă-Canal" a îmbuteliat 1000 de recipiente cu apă potabilă de la robinet.
Potrivit directorului întreprinderii, Veronica Herța, scopul acestei acțiuni de promovare cu genericul „Creată de natură — livrată de noi" este de a demonstra că apa de la robinet este bună pentru a fi consumată.
Herța a menționat că prețul de cost al unui litru de apă este de 0,0008 bani, însă din cauza cheltuielilor pentru recipiente, îmbuteliere și etichete, prețul unui litru de apă îmbuteliată se ridică până la 4,6 lei.
„Noi am pregătit 1000 de recipiente cu apă marca „Apă-Canal Chișinău" și am cheltuit în acest scop 4608 lei și 6 bani. Dacă veți consuma apă de la robinet, costul acesteia va fi de 460 de ori mai mic", a declarat Herța.
Specialiștii de la „Apă-Canal" afirmă că în anul trecut au fost prelevate peste 183 de mii de probe, efectuându-se peste 170 de mii de investigații fizico-chimice și peste 474 de mii de teste bacteriologice în scopul îmbunătățirii calității apei livrate în capitală.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.