CHIȘINĂU, 3 feb — Sputnik. Ofiţerii de investigaţii şi procurorii sectorului Ciocana în comun cu angajaţii INI al IGP şi cu suportul BPDS "Fulger" au destructurat o grupare criminală specializată în furt și șantaj pe teritoriul municipiului Chișinău. Hoții furau plăcuţele de înmatriculare ale automobilelor înregistrate în străinătate după care estorcau bani prin șantaj.
Potrivit oamenilor legii, pe parcursul lunii ianuarie, indivizii au reuşit să săvârşească 11 furturi de numere de înmatriculare, în schimbul cărora cereau de la victime câte 150 euro, cu condiţia ca banii să fie transferați pe un cont bancar. Aceştia s-au dovedit a fi trei locuitori ai Capitalei, cu vârstele cuprinse între 19 ani şi 21 ani. Unul dintre ei a fost anterior judecat pentru furt.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora, a fost depistată şi ridicată tehnică de calcul utilizată în acţiunile lor criminale. Aceştia au reuşit să obţină bani de la proprietari în schimbul plăcuţelor de înmatriculare în doar două cazuri. Suspecții ţinteau doar automobile de marca Mercedes, Audi, BMW şi Volkswagen.
Cei trei au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi sunt cercetaţi penal pentru furt şi şantaj. Poliția a demarat acţiuni de investigaţii în vederea stabilirii complicităţii lor în alte cazuri similare.
Potrivit Legii, ei riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 15 la 19 mii de lei sau privațiune de libertate pe un termen de 3 la 5 ani.