CHIȘINĂU, 3 feb — Sputnik. Proiectul nu este realizat de arhitecți moldoveni ci de o companie olandeză, care a prezentat joi schița noului penitenciar din capitală.
Noul penitenciar va vi amplasat în comuna Bubuieci din municipiul Chișinău și va avea 1536 de locuri.
Autorii proiectului au prezentat schema de securitate, programul de spații și necesitățile de personal. De asemenea, a fost explicat în detalii conceptul după care vor fi proiectate celulele, încăperile funcționale, terenul și zonei externe, instalațiile mecanice și tehnico-electrice.
Potrivit Ministerului Justiției, noua instituție de detenție din Chișinău va fi construită cu respectarea strictă a celor mai bune criterii și reguli internaționale și va contribui la realizarea obiectivelor Guvernului privind reformarea Departamentului Instituțiilor Penitenciare.
Una dintre prioritățile Executivul moldovean este stabilirea noilor standarde de siguranță, securitate și disciplină, fără a fi afectată demnitatea deținuților, în conformitate cu Regulamentul Consiliului Europei.
Autoritățile Republicii Moldova au nevoie de un nou penitenciar, deoarece condițiile precare de detenție au servit drept motiv pentru condamnarea țării noastre la CEDO, pentru violarea articolului 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Construcția noului penitenciar va înlătura una dintre principalele cauze ale acestor condamnări.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>