CHIȘINĂU, 3 feb – Sputnik. Două autobuze din Republica Moldova care urmau cursa Moscova-Ungheni și Moscova-Soroca s-au ciocnit în dimineața zilei de vineri pe teritoriul Ucrainei. Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a decedat.
Accidentul a avut loc pe traseul Jitomir-Moghilev-Podolsk. Autobuzele de model MAN și Setra se îndreptau din Moscova spre Moldova. În ambele vehicule erau câte 7 și, respectiv, 10 pasageri, toți cetățeni ai Republicii Moldova.
Autobuzele circulau în coloană: primul cel de model MAN, urmat de un automobil Ford și autobuzul de model Setra. La un moment dat, din cauza poleiului pe carosabil, șoferul autobuzului Setra a pierdut controlul volanului și a izbit din spatele mașina Ford, care l-a rândul său a fost proiectată în autobuzul MAN.
Autobuzul de model Setra a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac. Șoferul autobuzului, un cetățean al Republicii Moldova de 32 de ani, a murit pe loc. Două persoane care se aflau în Ford au fost rănite ș transportate la spital.
Nici un pasager din cele două autobuze nu a avut de suferit.
Poliția locală cercetează toate circumstanțele producerii accidentului.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>