CHIȘINĂU, 29 ian — Sputnik. Primăria Capitalei a plasat un comunicat de presă pe site-ul său oficial în care deplânge moartea regizorului Ion Ungureanu, care este și cetățean de onoare al municipiului Chişinău.
"Fără Ion Ungureanu, Cultura Națională a devenit mai săracă. Exprimăm condoleanțe familiei maestrului, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut", scriu funcționarii de la Primărie în comunicatul lor de presă.
Totodată ei anunță că Primăria va propune Consiliului municipal Chișinău ca o stradă sau o instituție din Capitală să-i poarte numele regretatului artist.
Amintim că actor și regizor Ion Ungureanu, care a fost și deputat în primul Parlament la Republicii Moldova, a decedat sâmbătă, la spitalul Coltea din București.
Ion Ungureanu s-a afirmat ca un om de cultură de marea valoare încă în perioada sovietică. Astfel, acesta a deținut funcția de regizor la unul dintre cele mai mari teatre din URSS — Teatrul Armatei de la Moscova, timp de peste zece ani (1978-1989).
În Republica Moldova el a deținut funcția de ministru al Culturii și Cultelor (6 iunie 1990 — 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.
Ion Ungureanu este unul dintre cei 278 de delegați ai primului Parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova) care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991. Înainte de a fi votată în Parlament, Ion Ungureanu a citit declarația de independență în fața sutelor de mii de oameni din Piața Marii Adunări Naționale.