CHIȘINĂU, 17 ian — Sputnik. Proiectul a fost semnat deocamdată doar de deputații PL, iar șeful liberalilor, Mihai Ghimpu, a declarat luni în cadrul conferinței de presă că inițiativa nu a fost discutată în prealabil cu colegii din majoritatea parlamentară. Totuși, acesta s-a declarat convins că cele 34 de semnături necesare pentru ca proiectul să fie înregistrat la secretariatul Parlamentului vor fi acumulate.
Se pare totuși că demersul liberalilor nu i-a convins pe democrați, care constituie nucleul coaliției aflate la guvernare. Astfel, PD menționează într-un comunicat că așteaptă deocamdată ca Partidul Liberal "să prezinte în cadrul coaliției, în detaliu, argumentele care stau la baza acestei inițiative".
"Dacă exista elemente care induc riscul unei posibile încălcări ale legii fundamentale, PDM ar putea semna un demers către Curtea Constituțională, așa cum prevede legea în astfel de situații, prin care să cerem opinia în ceea ce privește o eventuală încălcare a Constituției".
Acțiunile ulterioare ar putea fi decise în funcție de răspunsul CC, au subliniat democrații.
Pe de altă parte, șeful PLDM, Viorel Cibotaru, califică inițiativa liberalilor drept prematură, egoistă, slab argumentată și populistă.
„Ceea ce a inițiat astăzi PL este o mișcare prematură și egoistă, slab argumentată și populistă, contradictorie (dacă e să ne amintim cu câtă silință s-a evitat referendumul cu privire la demiterea primarului general Chișinău)", a scris acesta pe o rețea de socializare.
Pentru suspendarea șefului statului, inițiativa ar trebui semnată de 34 de deputații în Parlament (o treime dintre aleși), solicitarea urmând să fie expediată Curții Constituționale. În cazul unui răspuns afirmativ, președintele țării poate fi suspendat din funcție cu votul a 67 de deputați.
Totodată, șeful statului ales de popor poate fi demis doar în cadrul unui referendum național. Liberalii afirmă însă că la moment scopul lor este acumularea numărului necesar de semnături pentru suspendarea lui Dodon.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>