Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Canada, fără „mama" şi „tata"

© Fotolia / fotografiedkРодители с ребенком
Родители с ребенком - Sputnik Moldova
Abonare
O lege adoptată recent în provincia canadiană Ontario elimină termenii „mama" şi „tata", desfiinţând astfel familia în accepţia ei tradiţională şi relațiile naturale părinți-copii, ce sunt înlocuite cu contracte. Statul va decide cine sunt părinții copilului. Această manevră de inginerie socială facilitează confiscarea copiilor de către guvern.

CHIŞINĂU, 3 dec — Sputnik. Parlamentul provinciei canadiene Ontario a adoptat pe 29 noiembrie curent, cu votul unanim al celor 79 de membri prezenți, o nouă lege privind relațiile de familie („Legea 28"), prin care termenii de „mama" şi „tata" sunt eliminaţi, informează Lifesitenews citat de culturavietii.ro.

Reprezentanţii mişcării pro-familie au criticat dur guvernul liberal al Canadei pentru impunerea controversatei legi, supranumită „Toate familiile sunt egale".

„[Legea 28] răstoarnă complet fostul sens al familiei, care era constituită din persoane unite prin căsătorie, legături de sânge sau adopție", a afirmat Gwen Landolt, reprezentanta organizației „Real Women".

кафедральный собор Митрополит ВЛАДИМИР - Sputnik Moldova
Mitropolitul Moldovei: Legea Egalității de Șanse este umilitoare pentru creștini

Legea „Toate familiile sunt egale" redefinește termenii „mama" și „tata", ambii fiind egalaţi şi substituiţi cu noţiunea de „părinte", scopul fiind incluziunea cuplurile homosexuale care obțin copii prin reproducere asistată. În document se precizează că "părintele care naște" un copil (a se observa că legislația elimină explicit termenul „mamă" pentru a include „bărbații transgen care nasc", sic!) este părinte, cu excepția cazului în care a agreat să fie părinte-surogat și renunță la drepturile sale la scurt timp după nașterea copilului. Dacă „părintele care naște" refuză să renunțe la calitatea de părinte, un tribunal poate rezolva problema, declarând toate părțile semnatare ale contractului de surogație (în număr de până la 4) — sau orice altă persoană! — ca fiind părinții copilului.

Legea ignoră interesul copilului de a-și cunoaște originile, neavând nicio prevedere în acest sens, iar prin modul în care a fost gândită ea separă copilul de părinții săi naturali.

Dr. Scott Mason a explicat că această nouă „familie" de natură juridică nu va putea exista decât dacă unitatea familială naturală va fi distrusă.

„Legea facilitează confiscarea copiilor noștri de către guvern, pentru că de acum înainte și noi vom avea o relație pur contractuală — și nu una naturală — cu ei. Or, după cum știm, relațiile contractuale sunt ușor de modificat", a avertizat dr. Mason.

De asemenea, vicepreședintele organizației Campaign for Life Coalition, Jeff Gunnarson, a criticat-o pe premierul Kathleen Wynne.

„Ne-a băgat pe gât încă o manevră controversată de inginerie socială. Legea 28 este un alt exemplu al încercărilor lui Wynne de a modifica radical definiția familiei și a moralității sexuale. Legea 28 va "normaliza" o varietate de relații, fără nicio considerație pentru binele copiilor", a atras atenţia Jeff Gunnarson.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Fluxul de știri
0