Diana Farca susține că nu e de mirare că avem un nivel înalt al corupției peste tot, iar sistemul de sănătate nu face excepție. ”În țări ca România și Republica Moldova, corupția este un cancer generalizat pentru că e perpetuată încă de atunci când intri la grădiniță și trebuie să susții un simplu examen la engleză pe care părinții încearcă să-l fraudeze” spune scriitoarea.
Noi am întrebat-o ce părere are despre cazul tragic al Dianei Voloveț, femeia care a decedat după ce ar fi refuzat să-i de a mită unui medic pentru ca acesta să-i scoată suturile postoperatorii.
"Probleme sociale sunt peste tot în lume, diferă politicile cu care se gestionează ele. Există exemplul democrat socialist din Suedia unde au politici sociale foarte bune, există exemplul Germaniei, stat democrat. Corupția există pretutindeni, dar în țări ca România și ca Republica Moldova e un cancer generalizat pentru că e perpetuată de la patru ani când intri la grădiniță și intri pe baza unui examen în engleză și pe acela părinții se gândesc să-l fraudeze, să-l corupă și până la chestii de această natură, foarte grave, care există și cred că vor exista în continuare" a răspuns Diana Farca.
Cazul Dianei Voloveț este o istorie de viață care a zguduit întreaga societate. Oamenii își pun întrebarea dacă mai este sigur să te adresezi la medic atunci când nu ai bani destui pentru a mitui. Putem concluziona astfel că sistemul de sănătate este mai ”bolnav” decât propriii săi pacienți.
Autor: Cristina Danuță
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.