CHIȘINĂU, 26 nov — Sputnik. În Cuba au fost decretate nouă zile de doliu naţional după decesul fostului preşedinte Fidel Castro, potrivit unui anunţ oficial de la Havana.
Anunțul cu privire la moartea liderului cubanez Fidel Castro a fost făcut de fratele său Raul, actualul conducător al Cubei, la televiziunea din Cuba. Castro avea 90 de ani.
”Drag popor cubanez, cu profundă durere apar în faţa voastră şi a prietenilor noştri din America şi din toată lumea ca să vă informez că azi, 25 noiembrie 2016, la ora 22:29, a murit comandantul şi liderul Revoluţiei cubaneze, Fidel Castro. Îndeplinind voinţa expresă a lui Fidel, trupul său va fi incinerat la primele ore ale dimineţii, sâmbătă, 26 noiembrie. Comisia care organizează funeralile va informa în detaliu poporul cu privire la organizarea omagiilor postume aduse fondatorului Revoluţiei cubaneze”, a declarat Raul Castro.
Fidel Castro, pe numele său complet Fidel Alejandro Castro Ruz a fost un revoluționar cubanez care a participat la răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista și transformarea Cubei în primul stat comunist din emisfera vestică. A deținut titlul de premier până în 1976, când a devenit președintele Consiliului Statului și Consiliului Miniștrilor. Fidel Castro Ruz a fost prim-secretar al Partidului Comunist Cubanez (PCC) de la formarea sa în 1965. Fratele său, Raúl, a devenit succesorul lui Fidel Castro în 2008.
Fidel Castro este unul dintre cei mai „vânați” oameni din istorie, asupra vieții sale fiind comise numeroase atentate, toate soldate cu eșec. Fabián Escalante(es), fostul șef al serviciilor de contrainteligență ale Cubei, cel care a fost împuternicit cu protejarea lui Fidel Castro pe durata celor 49 de ani cât s-a aflat la putere, a estimat numărul atentatelor la viața lui Castro la 638. În 2006 pe acest subiect a fost produs un film documentar britanic intitulat ”638 Ways to Kill Castro”.
În august 2006, în urma unei intervenții chirurgicale, cedase deja, cu titlu interimar, atribuțiile sale fratelui său, Raul.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>