CHIȘINĂU, 25 nov — Sputnik. Deputații din camerele Parlamentul Kazahstanului au discutat inițiativa de redenumire a capitala, reflectând în noua titulatură numele președintelui țării, transmite Sputnik Kazahstan.
Deputații au votat pentru adoptarea declarației cu privire la cei 25 de ani de la proclamarea independenței RK. Acest text a fost dat citirii de către deputatul Kuanîș Sultanov. În aceasta se spune, între altele, și despre redenumirea principalului oraș al țării.
"Ne vom mai consulta în această chestiune. Ar putea fi numit "Nursultan" sau "Nazarbaev". Această propunere vine din partea poporului. Am reflectat în declarația noastră acest lucru, iar deputații au fost de acord", a declarat Sultanov în fața presei după ședința comună a camerelor.
În opinia acestuia, Astana și kazahii merită ca "acest oraș să poarte numele primului președinte, creatorului lui, fondatorului acestuia".
"Acești bani (cheltuielile pentru redenumire — red.) vor fi cheltuiți cu folos, ei vor merge la consolidarea conștiinței naționale, a statalității, istoriei", a adăugat Sultanov.
Deputatul în Majalis (camera inferioară a Parlamentului Republicii Kazahstan), Maulen Așimbaev a calificat propunerea cu privire la schimbarea denumirii ca fiind una "importantă" și "dreaptă".
"Cred că trebuie să ne consultăm cu societatea, cu oamenii în privința realizării acestui deziderat. Cum se va face aceasta — este deja obiectul altor discuții", a adăugat deputatul.
Potrivit deputatului Majalis Zagipa Balieva, Astana ar putea fi redenumită în orașul Nazarbaev.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>